Ştiri sportive din canotaj, fotbal şi oină. Canotaj
Cupa Federaţiei Române de Canotaj la ergometru va avea loc pe data de 9 noiembrie. Competiţia va debuta cu faza zonală, care va fi organizată în mai multe centre regionale, cum ar fi Snagov, Năvodari, Orşova, Fălticeni, Iaşi sau Timişoara. După cumularea rezultatelor, primii clasaţi se vor califica pentru faza naţională, programată la Bucureşti, în luna decembrie. Tot la Snagov, la baza nautică, în 14-15 noiembrie va avea loc Cupa Federaţiei pentru seniori şi juniori, sportivii ieşind de data aceasta pe apă pentru a se întrece. În paralel, în aceeaşi perioadă, forul de specialitate va organiza şi un stagiu de perfecţionare pentru antrenorii de canotaj. Fotbal
PSG a amânat momentul calificării în faza eliminatorie a Ligii Campionilor la fotbal. Echipa franceză a remizat neaşteptat pe teren propriu, 1-1 cu Anderlecht Bruxelles. Belgienii au deschis scorul în minutul 68, prin De Zeeuw, după care Ibrahimovic a restabilit egalitatea, două minute mai târziu. PSG continuă să conducă în clasament, cu 10 puncte, fiind la primul meci fără victorie din actuala ediţie europeană. În celălalt meci al grupei,. Olympiacos Pireu s-a impus cu 1-0 în faţa lusitanilor de la Benfica Lisabona. Fotbal
Rămânem la Liga Campionilor, pentru că astăzi, la Basel, în Elveţia, echipa locală, campioana Ţării Cantanelor, întâlneşte Steaua Bucureşti, de la ora 21.45. meciul e unul capital pentru roş-albaştri, în condiţiile în care aceştia mai vor să se gândească la primăvara europeană. În tur, pe Arena Naţională, a fost 1-1, rezultat sub zodia căruia se pare că se află ambele formaţii. Steaua a remizat la Corona Braşov cu acelaşi scor, în ultima etapă a campionatului, în timp ce Basel se află într-o situaţie similară, după ce a egalat la 1 în prelungirile meciului de pe terenul nou-promovatei Aarau. Fotbal în Primul Război M