Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barroso: Germania putea face mai mult pentru zona euro

Publicat in Income Magazine, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a apreciat, marţi, că Germania putea să facă mai mult pentru a susţine economia zonei euro şi a cerut ţării să îşi asume mai bine rolul de motor în Europa.

"În forma sa actuală, piaţa unică europeană îi permite Germaniei să profite enorm de avantajul său competitiv" în materie de tehnologie şi industrie, a apreciat Barroso în cadrul unui discurs rostit la Frankfurt.

În schimb, "Germania ar putea face mai mult pentru a le permite celorlalţi să îşi prezinte atuurile", mai ales printr-un "acces liber şi fără piedici" la piaţa serviciilor în Europa, în special în Germania, sau prin salarii într-un acord mai bun cu productivitatea germană, a declarat el.

"Răspunsul nu este ca economiile puternice să plătească pentru economiile slabe", a considerat portughezul, adăugând că "lucrul de care avem cu adevărat nevoie este să corectăm dezechilibrele macroeconomice existente, în principal în cadrul zonei euro. Acolo poate contribui Germania".

În cursul ultimelor luni, Germania a acţionat în conformitate cu propriile interese, dar acest lucru nu este o problemă, având în vedere că acest lucru este compatibil cu Uniunea Europeană în ansamblul său. Este tocmai ceea ce este Europa, apărarea intereselor noastre naţionale în mod colectiv", a continuat preşedintele Comisiei Europene.

"Germania trebuie să îşi asume cel mai înalt nivel de leadership în Europa. Utilizaţi-l mai bine", s-a adresat el publicului din Frankfurt.

Jose Manuel Barroso, care îşi va încheia mandatul anul viitor, a apreciat că euro a fost "un succes", aducând atât stabilitate monetară, cât şi dobânzi scăzute în Europa. "O vastă majoritate (de europeni) susţine euro după cinci ani de criză", a salutat el.

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum 11 minute
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

Maldive le interzice israelienilor să intre în țară din cauza războiului din Gaza

HotNews acum o ora
Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza, relateaz

Nvidia va lansa în 2026 o nouă platformă pentru cipuri AI, numită Rubin

News.ro acum o ora
Directorul general al Nvidia, Jensen Huang, a declarat duminică că platforma pentru cipuri de inteligenţă artificială (AI) de nouă generaţie a companiei se numeşte Rubin şi va fi lansată în 2026, transmite Reuters. Familia de cipuri Rubin va include

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum 2 ore
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 3 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum 2 ore
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 2 ore
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Război în Gaza, ziua 240. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de încetare a focului dacă Hamas o va face

Press Alert acum 2 ore
< figure id="attachment_514669" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Statele Unite se așteaptă ca Israelul să accepte propunerea de încetare a focului, dacă Hamas o va face, a declarat un înalt oficial al Casei Albe, citat

Horoscop pentru săptămâna 03 - 09 iunie 2024! Se conturează multe dialoguri și călătorii pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 51 minute
Berbec Apar cheltuieli neașteptate în prima parte a săptămânii. Dificil de înțeles imboldurile care te fac să cumperi rapid diverse. Pe de altă parte, este posibil să primești bani, salariul, bonusuri materiale dinspre locul de muncă sau cadouri din

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°