Un bărbat de 41 de ani, din satul Budești, comuna Cotești, a ajuns la spital după ce a căzut dintr-un copac. Potrivit primelor informații, bărbatul a căzut de la o înălțime de aproximativ 5 metri, în timp ce încerca să taie crengile copacului cu o drujbă. Cei care i-au acordat primul ajutor și l-au transportat la spital au fost paramedicii din cadrul ISU Vrancea. „Paramedicii focşăneni au preluat un bărbat, în vârstă de 41 ani din satul Budeşti, comuna Coteşti, care prezenta suspiciune de fractură costală după ce a căzut de la o înălţime de aproximativ 5 m în timp ce tăia cu drujba un copac din curtea gospodăriei sale”, au transmis reprezentanții ISU Vrancea.
Marți, paramedicii au mai avut alte 10 intervenții. Printre cele mai frecvente motive pentru care au fost solicitate echipajele SMURD se regăsesc problemele abdominale şi diverse traumatisme. Paramedicii din cadrul ISU Vrancea au intervenit în municipiile Adjud şi Focşani, dar şi în comunele Cîmpuri, Cîrligele, Coteşti, Răcoasa, Rugineşti şi Vidra. Ei au acționat pentru acordarea primului ajutor calificat şi transportul pacienţilor la spital, unde au fost preluaţi de medicii de gardă din cadrul structurilor de primire urgenţe ale spitalelor din Adjud, Focşani şi Vidra.
Un bărbat de 41 de ani, din satul Budești, comuna Cotești, a ajuns la spital după ce a căzut dintr-un copac. Potrivit primelor informații, bărbatul a căzut de la o înălțime de aproximativ 5 metri, în timp ce încerca să taie crengile copacului cu o drujbă. Cei care i-au acordat primul ajutor și l-au transportat la spital au fost paramedicii din cadrul ISU Vrancea. „Paramedicii focşăneni au preluat un bărbat, în vârstă de 41 ani din satul Budeşti, comuna Coteşti, care prezenta suspiciune de fractură costală după ce a căzut de la o înălţime de aproximativ 5 m în timp ce tăia cu drujba un copac din curtea gospodăriei sale”, au tra