IAŞI. Primăria Iaşi a făcut o trecere în revistă privind situaţia actuală a pornirii încălzirii în acest sezon în municipiul Iaşi.
Din numărul total de apartamente comunicat de Dalkia, care sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare, un număr de 7355 de apartamente nu au înregistrate solicitări sau nu pot primi agent termic în momentul de faţă. Unul dintre motive este acela că asociaţia nu doreşte pornirea furnizării energiei, în acest caz fiind vorba despre circa 1500 de apartamente.
„Un număr de 157 au fost puse în funcţiune în datele de 4 şi 5 noiembrie, 48 de apartamente au instalaţiile interioare defecte iar 5700 de apartamente au debite foarte mari şi încă nu au semnat protocoalele de eşalonare la plata datoriilor. Faţă de anul 2012, la data de 15 noiembrie, situaţia este mai bună, ţinând cont de faptul că atunci erau 10 mii de apartamente”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.