Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 7.000 de profesori au plecat în marş spre Parlament. O delegaţie a sindicaliştilor din învăţământ a fost primită de ministrul Educaţiei

Publicat in Antena 3, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Update 12.45 - O delegaţie a sindicaliştilor din învăţământ care protestează în faţa Guvernului a fost primită, la Palatul Victoria, de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, şi ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, pentru discuţii legate de revendicările sindicatelor, potrivit Mediafax.

Liderul FSLI, Simion Hancescu, a anunţat că sindicaliştii vor înainta "un apel" la Guvern, prin care cer respectarea programului de guvernare.

Tot Hancescu a spus că săptămâna viitoare ar putea fi organizat un referendum în rândul cadrelor didactice, cu privire la declanşare grevei generale în perioada alegerilor europarlamentare sau înainte de încheierea anului şcolar.

La protest este prezent şi liderul Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Mihai Dragoş, care a anunţat că studenţi din Capitală şi din alte centre universitare susţin revendicările profesorilor şi sprijină manifestaţia acestora, printr-o grevă japoneză.

Mii de cadre didactice protestează miercuri în Piaţa Victoriei din Capitală, cerând alocarea a 6% din PIB pentru învăţământ, prin scandări ca "Fără educaţie, moare orice naţie", dar şi împotriva Guvernului, pe care îl acuză de minciună.

Update 12.10 - Peste 7.000 de cadre didactice care protestează miercuri în Capitală au plecat în marş de la Guvern spre Parlament, manifestanţii din primul rând al coloanei purtând tricouri inscripţionate cu litere care formează mesajul "SALVAŢI EDUCAŢIA".

Traseul marşului este Calea Victoriei - Pod Naţiunile Unite - bd. Naţiunile Unite - bd. Libertăţii - Piaţa Constituţiei.

Circulaţia rutieră este restricţionată atât pe acest traseu, cât şi pe străzile adiacente.

Update 11.04 - Mii de profesori sunt în faţa guvernului, când toţi miniştrii vin cu propuneri pentru împărţirea bugetului

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Obiceiuri și tradiții de Înălţarea Domnului

Ziua Constanta acum 19 minute
Înălţarea Domnului la cer este o mare sărbătoare creştină. Totul se bucură în această sfântă zi: oamenii, care participă la Sfânta Liturghie şi petrec apoi, bucurându-se împreună cu familia şi prietenii, codrii şi câmpurile înverzite, holdele de grâ

"Gladiator 2" - Primele imagini cu Paul Mescal în costum de războinic roman pe platoul de filmare

News.ro acum o ora
Primele imagini cu actorul irlandez Paul Mescal pe platoul de filmare al peliculei "Gladiator 2", în care joacă rolul principal, au fost publicate, marţi, de Daily Mail. El apare pentru prima dată în costumul lui Lucius, copilul din primul film. Fot

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum 2 ore
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum o ora
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Norvegia a descoperit cel mai mare zăcământ de metale rare din Europa

News.ro acum 2 ore
Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC. U

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum o ora
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

Adevarul acum o ora
Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultar

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 12 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 9 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Vremea

București
acum

25°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°