Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, vrea să elimine barajele de calificare la Mondiale

Publicat in Puterea, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Şeful fotbalului mondial, Sepp Blatter, se gândeşte să renunţe la barajele de calificare pentru Campionatele Mondiale. Eleveţianul spune că trebuie rapid găsită o soluţie pentru ca echipele participante în preliminarii să se poate califica direct din grupe.

La momentul de faţă, planul lui Blatter ar fi fost ideal pentru naţionala României, care va disputa pe 15 şi 19 noiembrie dubla de baraj cu Grecia, pentru calificarea la turneul final din Brazilia 2014.

“Barajele sunt o sursă de pasiune, de emoţie, de dramă, în condiţiile în care sunt eliminate echipe după două meciuri. Cred că este bine pentru televiziune, pentru spectacol, dar ar trebui să încercăm să găsim o soluţie ca la finalul preliminariilor formaţiile să fie eliminate sau calificate, dar fără baraje.Bineînţeles, aceste baraje oferă un plus de intensitate, dar e dificil pentru echipele care sunt eliminate în acest fel“, a declarat Blatter pe site-ul oficial al FIFA, citat de digisport.ro.

Şase reprezentative vor merge la Cupa Mondială din Brazilia în urma dublei de baraj. Patru din zona Europa, plus alte două din barajele Noua Zeelandă – Mexic şi Iordania – Uruguay.

Şeful fotbalului mondial, Sepp Blatter, se gândeşte să renunţe la barajele de calificare pentru Campionatele Mondiale. Eleveţianul spune că trebuie rapid găsită o soluţie pentru ca echipele participante în preliminarii să se poate califica direct din grupe.

La momentul de faţă, planul lui Blatter ar fi fost ideal pentru naţionala României, care va disputa pe 15 şi 19 noiembrie dubla de baraj cu Grecia, pentru calificarea la turneul final din Brazilia 2014.

“Barajele sunt o sursă de pasiune, de emoţie, de dramă, în condiţiile în care sunt eliminate echipe după două meciuri. Cred că este bine pentru televiziune, pentru spectacol, dar ar trebui să încercăm să găsim o soluţie ca la finalul preliminariilor formaţi

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Guvernul lui Ilie Bolojan depune jurământul astăzi la Palatul Cotroceni

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 23 iunie 2025, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia de depunere a jurământului a noului guvern condus de premierul Ilie Bolojan. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului Bolojan, a anunțat Administ

VIDEO AUR nu participă la votul de învestire. George Simion a recitat din Eminescu și a criticat coaliția: „Nu cred că o să apucați anul”

HotNews acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion, a anunțat, luni, în discursul din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, că parlamentarii partidului său nu vor lua parte „la această mascaradă” și vor părăsi sala înaintea votului pentru învestirea Guvernului

Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Ziua Constanta acum 9 ore
Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Grindeanu. Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Gr

Prima reacție a lui Vasile Șiman, după ce Dinamo a ieșit din insolvență: „Voi continua pe toate căile legale”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
23 iunie este o zi care rămâne în istoria celor de la Dinamo! Clubul din șoseaua „Ștefan cel Mare” prin intermediul unui comunicat oficial, așa că bucureștenii pot evolua din sezonul 2026-2027 din nou în cupele europene. Vasile Șiman, fostul patron

Controale la Eforie Nord. Horia Constantinescu: „Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”

Gandul acum 5 ore
Au fost efectuate o serie de controale la Eforie Nord, fiind coordonate de Horia Constantinescu, șeful CJPC. În urma acțiunii de control din zona falezei, au fost aplicate amenzi de 60.000 de lei. Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consu

Marius Tucă Show începe marți, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Baze americane din Qatar, atacate după amenințările Iranului privind represalii față de SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Mai multe explozii au fost auzite luni seară deasupra capitalei Qatarului, Doha, după ce Teheranul a amenințat că va riposta la loviturile aeriene americane recente asupra obiectivelor nucleare iraniene. Mai multe explozii au fost auzite luni seară

Emisiunile zilei marţi, 24 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video Stare de urgenţă pe insula Chios din Grecia în urma incendiilor care fac ravagii

Adevarul acum 5 ore
Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacu

Criza din Orientul Mijlociu. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian

Mediafax acum 7 ore
Criza din Orientul Mijlociu ia amploare. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian imediat după atacul iranian asupra bazei americane din Qatar. În paralel, oficialii americani anunță că nu sunt victime în urma atacului de luni. Oficialii americani

Vremea

București
acum

22°
mar.

20°/36°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

17°
mar.

17°/30°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/32°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/29°
mie.

21°/28°
joi

22°/30°
vin.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

15°/31°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

18°/27°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/34°
mie.

20°/38°
joi

22°/38°
vin.

19°/33°