Talentul dumneavoastră epistolar, domnule Liiceanu, nu îl pune nimeni la îndoială. Ştiţi să scrieţi scrisori frumoase, scrisori caustice, scrisori duioase, scrisori inimitabile. Aveţi şarm, plasticitate şi – citite şi de alţii, nu doar de adrisant – aceste scrisori au darul să te furnice. Faceţi portrete extraordinare, ştiţi să strecuraţi atîta filozofie în ele încîtsă te dea gata, fără să fie considerate, din perspectiva cititorului, prea docte, povestiţi inimitabil. În plus, un volum care se promovează în staţiile de metrou din Bucureşti trebuie să fie plăcut la citit, să nu obosească, deşi spune lucruri grave, petrecute în comunism. Am închis, cu această imagine, ultimele rînduri din volumul dumneavoastră Dragul meu turnător, apărut de cîteva zile la Editura Humanitas. În acest volum, îi trimiteţi o serie de optsprezece scrisori turnătorului dumneavoastră din anii ’70, turnător pe care l-aţi descoperit în 2006, în Dosarul de Urmărire Informativă de la CNSAS, dosar vi s-a deschis de Securitate după întoarcerea de la o bursă, din Germania. După o întîlnire faţă în faţă cu acest turnător, la sediul Editurii Humanitas, la începutul acestui an, îi trimiteţi o serie de optsprezece scrisori, toate din 2013, ca să înţelegeţi cum de-a ajuns acest coleg al dumneavoastră de la Institutul de Filozofie – după 1990, acţionar la Humanitas, fost redactor-şef la Editura Politică – să vă toarne la Securitate, oferind probe pentru un viitor proces politic, la prefigurarea unui nou „lot Noica“. Mi-e teamă, domnule Liiceanu, că aţi scris degeaba această carte, că nu este nimic de înţeles în comportamentul acelui turnător. La finalul cărţii, dumneavoastră spuneţi că, după întîlnirea faţă în faţă, aţi avut senzaţia că aţi stat de vorbă cu „un om perfect vidat, cu o păstaie“. Dar vă înduraţi şi faceţi un întreg excurs filozofic despre cum dispar conştiinţa (religioasă sau laică), im