Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Microsoft Summit 2013: De ce s-a înşelat Steve Jobs când a spus că era „post-PC“ a început şi ce e, de fapt, noua eră digitală

Publicat in Adevarul, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Steve Jobs, cofondator Apple, a pornit, odată cu prima tabletă iPad, motorul erei „post-PC“ sau cel puţin aşa a vrut el să numească noua perioadă care a început cu dispozitivele mobile tot mai eficiente. La Microsoft Summit 2013, David Chappell, unul dintre speakeri, a explicat de ce Jobs s-a înşelat şi aceasta nu e nicidecum era „post-PC“, ci un alt fel de eră digitală.

Miercuri, a început Microsoft Summit 2013, un eveniment dedicat tehnologiei şi mediului business din România. Potrivit companiei, sunt peste 1.000 de oameni prezenţi la eveniment şi există 31 de parteneri care susţin evenimentul. David Chappell, consultant pe tehnologie şi Principal la Chappell & Associates, a vorbit despre cloud computing şi ce presupune noua eră digitală.

„Sintagma «post-PC» este cea mai stupidă pe care am auzit-o vreodată. Deşi toţi avem telefoane şi tablete, aceste dispozitive mobile, pe birou tot un PC există. Are tastatură, are mouse, e folosit la editare video, la scriere documente şi eu nu m-aş vedea lucrând fără el“, a comentat Chappell situaţia. „Ideea de post-PC e greşit înţeleasă. Este, de fapt, era PCplus, PC şi ceva mai mult. PC-urile şi laptopurile vor mai exista ceva vreme de acum“, a continuat acesta.

În prezentarea sa a vorbit despre public şi private cloud, cât de sigur e să-ţi ţii datele la îndemână în serverele tale şi cât de ineficient e să faci asta, când vine vorba de costuri. Una dintre marile probleme în adopţia cloudului public, cum este Windows Azure de la Microsoft, este încrederea - sau, mai bine spus, lipsa acesteia. „Oamenii sunt iraţionali când vine vorba de încredere. Un director executiv mi-a spus cândva că nu are încredere în cloud, dar mi-a trimis documente prin Skydrive, tot un serviciu de cloud“, a povestit Chappell.

Lumea tehnologiei se schimbă rapid, trebuie să ne schimbăm cu ea. Spre viitor, e condusă de cele trei mari

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 8 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°