Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accizele cresc cu aproape 5% peste cursul din 2012 şi aduc venituri mai mari cu 3,4 miliarde de lei

Publicat in Adevarul, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Accizele vor creşte anul viitor cu 4,77%, rata medie anuală a inflaţiei calculată în septembrie, Guvernul anticipând că va încasa suplimentar la buget de 3,44 miliarde lei din această indexare, din creşterea accizelor la benzină şi motorină şi din interzicerea primelor la vânzarea de tutun şi alcool.

Guvernul anticipează un plus de venituri din accize de 3,44 miliarde lei (aproape 800 milioane de euro), rezultat din indexarea nivelului actual cu rata medie a inflaţiei la septembrie, de 4,77%, şi majorarea accizei la benzină şi motorină şi kerosen cu 7 eurocenţi pe litru, potrivit unui proiect de ordonanţă de modificare a Codului Fiscal obţinut de MEDIAFAX.

"Urmare a rezultatelor negocierilor Guvernului cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană, din data de 4 noiembrie 2013 a fost convenit ca în situaţia în care cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, este mai mic decât cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent, valoarea în lei a accizelor şi a impozitului la ţiţeiul din producţia internă, datorate bugetului de stat, stabilite potrivit titlului VII în echivalent euro pe unitatea de măsură, se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, valoare care se actualizează cu media anuală a indicelui preţurilor de consum calculată în luna septembrie din anul precedent, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică, până la data de 15 octombrie. Pentru anul 2014, media anuală a indicelui preţurilor de consum calculată în luna septembrie a anului 2013 este de 104,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 10 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 7 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 7 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

24°
mar.

24°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°