Ion Filipciuc, atunci când îi pică o idee, îi face o adâncă plecăciune, subordonându-i-se în gândire şi în faptă, până o lămureşte, până îi dă, adică, aspectul lamurei. Aşa s-a întâmplat când muza i-a şoptit că n-ar fi rău să scrie o carte despre Nicolae Labiş, ceea ce s-a şi întâmplat, volumul purtând titlul „Trudind peniţa” sub vraja păsării „cu clonţ de rubin” (Biblioteca „Mioriţa”, Câmpulung Bucovina, 2013).
Ce-a făcut neobositul bucovinean? S-a dus pe urmele poetului, acest puer senex care, conform celor spuse de Adrian Dinu Rachieru, „a întinerit poezia” noastră prin aceea că „a spart gheaţa proletcultismului” („Eternul adolescent” – Nicolae Labiş, vol. „Poeţi din Bucovina”, Ed. Helicon, Timişoara, 1996), descoperind că numele viitorului poet e înregistrat în actele de stare civilă cu forma Neculai, după cel al bunicului patern, o abatere de la uzanţa creştinească, numele pruncului, având în vedere data naşterii, ar fi trebuit să fie mai degrabă Andrei. Căutarea prin arhive nu se opreşte aici. Cercetările autorului dau la iveală aspecte ale muncii învăţătorilor din perioada postbelică, înregimentaţi politic până în măduva oaselor, ori ale salarizării acestora. Părinţii poetului primesc în mână, în aprilie 1956, de exemplu, 1632 lei, în vreme ce, în vară, fiul lor, autor al cărţuliei „Puiul de cerb”, Editura tineretului, 40 p., încasează drepturi de autor în sumă de 6586 lei.
Plecarea spre alte zări a poetului coincide cu un proces de maturizare în galop, unul din momentele de referinţă reprezentând Conferinţa tinerilor scriitori din Moldova (toamna anului 1950), pentru copilandrul de doar cincisprezece ani, după I. Filipciuc, cea dintâi spălare a creierului, în gura mare şi cu fastul convingător. Cu aceasta, am ajuns la problematica încălcită a debutului, pe care hâtrul autor de la Câmpulungul Bucovinei încearcă s-o… descălcească în manieră pr
