Aproximativ 90 de mii de persoane care trăiesc în judeţul Sibiu "nu se apropie de societatea organizată", respectiv munca acestora nu este cunoscută de niciun organism al Statului şi nu este înregistrată oficial.
Potrivit inspectorului şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu, Szombatfalvi Torok Francisc, aceste persoane "nu sunt inregistrate şi nici nu vor sa se apropie, poate, de societatea care implica foarte multe lucruri", ele nefiind nici plătitoare de taxe, nici beneficiare de servicii sociale.
O statistică a numărului clar de persoane care se încadrează în randurile "societatii neorganizate" este greu de realizat, spune Torok, întrucât "nimeni nu poate să spună foarte exact care este situaţia". Estimarea referitoare la situatia din judeţul Sibiu a fost făcută de şeful ITM Sibiu în baza unor studii concepute la nivel european şi naţional.
"Asta este cea mai mare problemă a evidenţei munţii şi nemuncii findcă nu există cifre foarte exacte. Noi ştim cat este zona organizată a societăţii...S-a făcut un studiu la nivel naţional şi european iar, la nivel de judeţ Sibiu am împartit 3,5 milioane la 42 şi a rezultat în jur de 90 de mii de locuitori care sunt in incertitudini din două puncte de vedere:ori nu lucrează şi nu contribuie nicăieri ori lucrează în zona aceea semineneagră in care e contorizată doar o parte din munca lor", a declarat şeful ITM Sibiu.
Din totalul populatiei judeţului Sibiu, 15% sunt preşcolari şi şcolari, 48% sunt plătitori de taxe si impozite iar 24 % sunt in pensii.