Într-un fel, e un eveniment de importanţă naţională. În alt fel, când profesorii ies în stradă şi Guvernul nu ştie cum să mai cârpească bugetul, destule voci ar putea relua refrenul preferat al tranziţiei: “altele sunt marile probleme ale ţării”.

În noiembrie 1863 s-a înfiinţat Şcoala Superioară de Litere. După un an, s-a transformat în Facultatea de Litere şi Filozofie (cu 22 de studenţi înscrişi) şi a intrat în componenţa nou înfiinţatei Universităţi din Bucureşti. Învăţământul superior bucureştean a început sub semnul Literelor, iar de-a lungul unui secol şi jumătate societatea românească în ansamblu a avut mari beneficii de pe urma acestei facultăţi. Nu numai pentru că, în cadrul ei, au profesat mari nume ale elitelor intelectuale româneşti, dar şi pentru motivul mai practic că, de-a lungul timpului, aici s-au pregătit generaţii de profesori care au predat, în şcoli şi licee, limba şi literatura română – această disciplină fundamentală pentru formarea şi păstrarea identităţii culturale. Zeci de ani, facultatea a îmbinat Literele cu Filozofia; în prima jumătate a secolului XX, au ţinut cursuri marii intelectuali ai României – de la Tudor Vianu şi Alexandru Rosetti la Nicolae Iorga şi Dimitrie Gusti. Doar 10% dintre ei au mai rămas în facultate după “reforma” învăţământului introdusă de comunişti în 1948, iar în anii ’50 conţinutul programelor de studii s-a supus presiunilor ideologice ale epocii. După epoca stalinistă, facultatea (devenită între timp de Filologie, apoi de Limba şi Literatura Română) a revenit la un parcurs didactic şi ştiinţific mai apropiat de normalitate, astfel încât, în ultimele decenii ale comunismului, era un loc unde se făcea carte serioasă şi un spaţiu al deschiderii intelectuale (chiar dacă, la fel ca toate instituţiile din România, nu scăpase cu totul de constrângerile ideologice ale vremii). Astăzi, Facultatea de Litere pregăteşte