Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vincon: Piața vinului va scădea cu 18% în 2014

Publicat in Capital, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Potrivit Vincon România, procentul de scădere a afacerilor companiei se va situa sub tendinţa de comprimare a pieţei vinului, care, potrivit estimărilor, se va reduce cu aproximativ 18% comparativ cu anul trecut.

Vincon estimează că cifra de afaceri cu care va încheia anul 2013 va scădea uşor, cu până la 10%, comparativ cu cea raportată în 2012, care s-a situat la circa 30 de milioane de euro.

În 2013, vânzările Vincon România din supermarketuri şi hipermarketuri (IKA) au reprezentat aproximativ 36%, iar comerţul tradiţional (TT) a contribuit cu aproximativ 64% la realizarea cifrei de afaceri a companiei.

'Vincon şi-a consolidat poziţia în piaţă prin creşterea distribuţiei, atât în IKA, cât şi în comerţul tradiţional. Compania a implementat în 2013 un program de portofoliu 'must sell' în top locaţii de retail, la nivel naţional, prin care a fost crescută distribuţia numerică pentru segmentul premium şi super premium', se menţionează în comunicatul citat.

În 2014, Vincon va continua procesul de rearanjare şi dezvoltare a portofoliului, dar şi completarea unor segmente neacoperite (upper-economy), focusul companiei fiind mainsteam, premium şi super premium.

În acest context, Vincon Vrancea a lansat recent pe piaţă Egregio, o nouă gamă de vinuri super premium pe segmentul retail. Decizia a venit în condiţiile dezvoltării pieţei de vinuri premium şi super premium, dar şi a tendinţei de sofisticare a consumatorului român.

Producţia de vin din acest an va ajunge la circa 4 milioane de hectolitri, cu cel puţin 20% mai mare decât anul trecut, potrivit datelor anunţate în luna septembrie de Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV).

'Din datele preliminare furnizate de producătorii de vin, estimăm la nivel naţional o producţie cu cel puţin 20% mai mare faţă de anul precedent, respectiv p

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 24 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°