Scris de M. Hoster - Coaliţia 52, o reţea de 400 de membri organizată cu sprijinul Academiei de Advocacy Timişoara, a reuşit ceea ce părea iniţial imposibil. Printr-o acţiune susţinută de lobby, a obţinut modificarea Legii transparenţei decizionale. O activitate care s-a lovit de numeroase piedici, inclusiv parlamentare, dar care a avut succes în urma insistenţei membrilor Academiei.
Modificările aduse reprezintă prima acțiune de lobby a societății civile românești care se finalizează cu succes, am aflat de la Radu Nicosevici, conducătorul Academiei de Advocacy Timişoara. A fost un efort de durată, toată acţiunea durând nu mai puţin de doi ani.
Printr-o campanie intens promovată de cei peste 400 de membri ai Coaliției 52 – coordonată de Academia de Advocacy – timp de aproape doi ani, s-a reușit modificarea Legii transparenței decizionale.
„Dacă până acum politicienii și înalții funcționari publici se ascundeau de opinia publică, de propunerile și cererile cetățenilor, evitând să implice societatea civilă în procesul de adoptare a diferitelor decizii și refuzând accesul la documente de interes public, de acum încolo aceștia nu vor mai putea să o facă”, a mai spus Nicosevici.
Legea transparenței decizionale este acum mult mai clară și mai apropiată de spiritul transparenței, față de forma adoptată inițial, în anul 2003. Modificările aduse vechii legi modernizează accesul cetățenilor, inclusiv al jurnaliștilor, la deciziile publice, mai ales că s-a introdus obligativitatea, pornind de la nivel local și județean, ca studiile de impact și/sau fezabilitate să devină documente publice, anexe ale proiectului de act normativ propus. Decidenții nu vor mai putea acționa discreționar, numai pentru că așa e ordinul de la partid sau pentru că doresc să își satisfacă clientela politică.
Concret, Coaliția 52 a îmbunătățit transparența decizională în România