Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg ajunge, pe 18 ianuarie 2014, la Sala Palatului din Bucureşti, pentru un spectacol feeric, cu reprezentaţia "Lacul lebedelor", informează un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Producţia "Lacul lebedelor" este pusă în scenă de coregraful artist emerit al Rusiei Konstantin Rassadin, iar, în ultimii cinci ani, a fost prezentată pe cele mai prestigioase scene din SUA, Canada, Olanda, Germania, China, Spania, Coreea, Taiwan, Grecia, Portugalia, Irlanda, Serbia, Slovenia, Turcia, Elveţia, Columbia şi Argentina.
Faimosul libret, care istoriseşte povestea unor prinţese transformate în lebede de un vrăjitor malefic, al cărui blestem poate fi spulberat doar de iubirea unui prinţ, prinde viaţă pe scena patinoar şi îmbină într-un mod unic muzica simfonică, gingăşia costumelor şi măiestria balerinilor, pentru un spectacol deosebit.
Baletul pe Gheaţă din Sankt Petersburg va oferi publicului un show unic şi impresionant. Coregrafia clasică şi spectacolul de cel mai înalt nivel sunt doar două dintre argumentele care recomandă acest show.
Spectacolul pus în scenă de Baletul pe Gheaţă din Sankt Petersburg este singurul din lume în care baletul clasic se îmbină cu feeria spectacolului pe gheaţă. Baletul pe Gheaţă din Sankt Petersburg aduce în faţa publicului transpunerea fidelă pe luciul scenei-patinoar a unui spectacol clasic de balet, cu decoruri, costume şi balerini pregătiţi în renumitele şcoli de balet clasic din Rusia. Pentru acest spectacol, scena Sălii Palatului va fi acoperită cu 2.500 de kilograme de gheaţă naturală.
Începând din anul 1995, Baletul pe Gheaţă din Sankt Petersburg aduce în faţa publicului din lumea întreagă fascinantele spectacole clasice de balet, transpuse pe gheaţă. "Frumoasa din pădurea adormită", "Lacul lebedelor" şi "Spărgătorul de nuci", de Piotr Ilici Ceaiko