"Lucrările avansează extrem de rapid"-a declarat edilul şef al municipiului Primarul Ovidiu Portariuc a vizitat marţi șantierul de la Cornișa, pentru a se edifica la faţa locului despre modul cum merg lucrările la viitorul parc de agremeent. La faţa locului, edilul şef al municipiului, însoţi de către o echipă din primărie, a constatat că lucrările sunt în grafic. „Lucrările avansează extrem de rapid, iar vremea ține cu noi. Vreau să-i felicit pe cei care gestionează lucrările și au reușit să se încadreze în grafic așa cum a fost stabilit inițial”, a declarat primarul Portariuc căruia i s-au prezentat şi principalele realizări ale echipei de la ELECTROALFA, respectiv , instalarea tuturor utilităţilor, turnarea platformelor la viitoarele terenuri de sport etc. Constructorul, firma Electroalfa, prrin delegatul său prezent la faţa locului a făcut o scurtă prezentare a lucrărilor efectuate, respectiv vestiarele, patinoarul, săpăturile la bazine, o serie de lucrări urmînd a fi efectuate în sezonul rece.
Autori: a.b.
"Lucrările avansează extrem de rapid"-a declarat edilul şef al municipiului Primarul Ovidiu Portariuc a vizitat marţi șantierul de la Cornișa, pentru a se edifica la faţa locului despre modul cum merg lucrările la viitorul parc de agremeent. La faţa locului, edilul şef al municipiului, însoţi de către o echipă din primărie, a constatat că lucrările sunt în grafic. „Lucrările avansează extrem de rapid, iar vremea ține cu noi. Vreau să-i felicit pe cei care gestionează lucrările și au reușit să se încadreze în grafic așa cum a fost stabilit inițial”, a declarat primarul Portariuc căruia i s-au prezentat şi principalele realizări ale echipei de la ELECTROALFA, respectiv , instalarea tuturor utilităţilor, turnarea platformelor la viitoarele terenuri de sport etc. Constructorul, firma Electroalfa, prrin delegatul său prezent la faţa locului a fă