Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbătoare la Administraţia Bazinală Banat. Un secol de la înfiinţarea primului departament de ape din ţară

Publicat in Ora de Timis, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Galerie Foto

TIMIŞOARA. Zeci de pensionari, toţi specialişti în apele Banatului, au fost prezenţi la aniversarea de la Administraţia Bazinală Banat, acolo unde a fost sărbătorit, miercuri, secol de la înfiinţarea primului departament de ape din ţară. Cei mai în vârstă au depănat amintiri din perioada din care au lucrat aici, ce probleme au întâmpinat, dar şi cum au rezolvat problemele cu care se confruntau zi de zi.

Cât timp am fost director, zece ani, am vrut să fac multe investiţii, dar nu am avut bani. Direcţia de Ape nu e chiar aşa de dotată cu lucrări care să genereze venituri, dar erau bani atunci, faţă de perioada de acum când nu mai au bani. Am vrut să repun multe lucrări care erau vechi şi care să ne ajute. Lucrările în general, în proporţie de 90% sunt executate, dar problema este că nu sunt întreţinute, spune Florea Pisăru, fost director al Direcţiei Apelor Banat din perioada de după Revoluţie. La întâlnire a fost prezent şi Titu Bojin, preşedintele CJ Timiş, care a lucrat mulţi ani aici, chiar el a spus că a început cu munbca de jos, şi a ocupat mai multe funcţii până a ajuns directorul instituţiei.

Acum Apele au rămas singura armată disciplinată din ţară. Trebuie să ducă soarta pe mai departe. Am fost unul din cei care am susţinut ideea ca Apele să rămână distinse şi să nu fie descentralizate, sistemul de gospodărire a apelor trebuie să rămână aşa pentru că funcţionează foarte bine. Sunt situaţii pe care doar noi ştim să le trecem cu bine, ma refer la inundaţii, etc. Va trebui să îi căutaţi pe cei cărunţi, pe cei mai în vârstă, care vă pot ajuta în acest domeniu, spune Titu Bojin, preşedinte CJT şi fost director ale Direcţiei de Ape Banat. Galerie Foto

TIMIŞOARA. Zeci de pensionari, toţi specialişti în apele Banatului, au fost prezenţi la aniversarea de la Administraţia Bazinală Banat, acolo unde a fost sărbătorit, miercuri, secol de

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°