Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adjunctul șefului Poliție Bihor, reținut pentru că a dat bani cu camătă interlopilor și luare de mită

Publicat in Press Alert, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Bihor, Ioan Brândaş, a fost reţinut, miercuri după-amiază, pe 24 de ore, pentru luare de mită, urmând să fie prezentat instanţei Curţii de Apel Oradea cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Oradea îl cercetează pe comisarul şef Ioan Brândaş, adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bihor,pentru luare de mită, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite şi favorizarea infractorului, potrivit DNA.

Sursa citată precizează că, în perioada ianuarie – noiembrie 2011, Ioan Brîndaş, în calitatea mai sus menţionată şi având în coordonare Serviciul de Investigare al Fraudelor (SIF) din IPJ Bihor, a finanţat în mod direct activitatea comercială a trei societăţi din Oradea, pentru efectuarea de achiziţii intracomunitare de zahăr, ulei şi alte produse alimentare.

“Concret, inculpatul a acordat în mod repetat, prin intermediar, persoanei care controla cele trei firme, suma totală de 45.000 euro, percepând în schimb o dobândă foarte mare (camătă). Pentru sumele de bani împrumutate în perioada ianuarie – noiembrie 2011, inculpatul Brândaş Ioan a încasat periodic, până în luna septembrie 2013, dobânzi totalizând peste 75.000 euro. În schimbul foloaselor materiale primite sub forma dobânzilor (cametei) încasate periodic, inculpatul a protejat activitatea infracţională celor trei firme pe care le-a finanţat în parte, în condiţiile în care aflase că firmele erau implicate în circuit

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 3 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum o ora
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 22 minute
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 2 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 5 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 2 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 4 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

"Avem o strategie de apărare, de IT, dar nu una culturală". Primele declarații ale lui Varujan Vosganian, noul președinte al Uniunii Scriitorilor

Ziare.com acum o ora
Scriitorul Varujan Vosganian, ales miercuri, 26 iunie, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut primele declarații după rezultatul votului. Printre prioritățile lui la șefia instituției se numără o strategie culturală pentru România ș

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

18°/31°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°