Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moda la Braşov: 7 secole pe 25 de metri

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Ieri a avut loc festivitatea de inaugurare a „Fatzadei Istorice”, proiect realizat de Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov, alături de partenerii săi, Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov şi Asociaţia Depoul de Artă Urbană. Astfel, oferta cultural-turistică a oraşului s-a îmbogăţit cu o lucrare murală de 50 mp (25 m lungime/2 m înălţime) realizată pe peretele calcan din curtea interioară a muzeului. Lucrată de către patru artişti plastici, pictura reprezintă evoluţia costumului la Braşov între secolele XIII-XIX, personajele din lucrare fiind reprezentate în mărime naturală (iar cele începând cu secolul al XVI-lea fiind în totalitate din arhiva muzeului). „Prin acest proiect am căutat să redăm crâmpeie din istoria Braşovului. Cu această ocazie sper să atragem cât mai mulţi turişti în curtea, dar şi în interiorul muzeului”, ne-a declarat Valer Rus, directorul Muzelui „Casa Mureşenilor”. Reprezentantul Depoului de Artă Urbană, Dan Oprea, a ţinut să sublinieze faptul că după reuşita „Fatzadei Istorice” vor urma şi alte proiecte de acest gen: „A fost o colaborare de succes. Un proiect pilot, pe care ne bucurăm că am reuşit să-l aducem la final. Vor urma cu siguranţă şi altele”. Artiştii au întâlnit şi impedimente, primul şi cel mai greu fiind ninsoarea căzută la Braşov la 1 octombrie. Însă după ce vremea s-a ameliorat ei au putut lucra timp de trei săptămâni pentru a putea duce la finalizare pictura. „Am avut parte de un mediu plăcut, personajele ne-au fost furnizate de către muzeu, iar noi am respectat întocmai caracteristicile lor. Lucrarea cred că poate rezista 30-40 de ani” a încheiat Diana Popescu, unul din cei patru pictori.

PICTURA MURALĂ prezintă evoluţia costumului la Braşov între secolele XIII-XIX, personajele fiind reprezentate în mărime naturală.

Ieri a avut loc festivitatea de inaugurare a „Fatzadei Istorice”, proiec

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 30 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 41 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 39 minute
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 17 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum o ora
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 13 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 2 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°