Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Virgil Măgureanu şi Alin Ardelean, audiaţi la DNA în dosarul "Mită la Hidroelectrica"

Publicat in Romania Libera, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi fiul fostului şef al DGIPI Virgil Ardelean au fost citaţi pentru miercuri, la DNA, în dosarul "Mită la Hidroelectrica", legat de negocierea unui contract pentru vânzarea de energie ieftină în valoare de peste 260 de milioane de euro.

Astfel, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) s-a prezentat fostul şef al Serviciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu, care a spus, la ieşire, că are calitatea de martor într-un dosar al procurorilor anticorupţie şi că "este prematur să discutăm acum aceste chestiuni".

Citeşte şi: Director în cadrul Hidroelectrica, în conflict de interese de natură penală

Surse judiciare au precizat că Măgureanu ar fi cel care l-a recomandat pe Ioan Mihăilă, arestat în dosar, actualului ministru delegat pentru Energie, Constantin Niţă, transmite Mediafax.

De asemenea, sursele citate au confirmat că Măgureanu are calitatea de martor şi că a dat o declaraţie în acest dosar.

Ulterior, la sediul DNA s-a prezentat Alin Ardelean, fiul lui Virgil Ardelean - fostul şef al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţiei Internă (DGIPI) din Ministerul Afacerilor Interne.

Citeşte şi: Omul de afaceri Rareş Criste, audiat la DNA în dosarul "Mită la Hidroelectrica"

Acesta este audiat tot în calitate de martor, conform aceloraşi surse.

Potrivit surselor citate, Alin Ardelean ar fi asociat al omului de afaceri Rareş Criste - administrator al firmei pentru care, potrivit procurorilor anticorupţie, se negocia cumpărarea de energie ieftină de la Hidroelectrica.

În acelaşi dosar, la DNA a fost audiat, luni, şi Rareş Criste, administrator al firmei Energon Power & Gas din Cluj.

Citeşte şi: Dosarul "mită la Hidroelectrica": Eugen Brădean şi Ioan Mihăilă rămân în arest

Tribunalul Bucureşti a decis în 24 octombrie, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°