Mesajul a fost trimis. Multumesc!

3.044 PREŞCOLARI, BENEFICIARI AI UNUI PROEICT EDUCAŢIONAL NAŢIONAL Ieri, la Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa proiectul educaţional naţional “Curcubelul Schimbării”

Publicat in Ziar Dambovita, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Iniţiatorul acestuia este Ministerul Educaţiei, care îl derulează în parteneriat cu UNESCO, Asociaţia Ghizilor şi Ghidelor din România, Editura Cuvântul Info Ploieşti, C.Kreul Germania şi inspectoratele şcolare judeţene, alături de o serie de parteneri locali, printre care Biblioteca Judeţeană I.H. Rădulescu, Centrul Europe Direct Târgovişte, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dâmboviţa. Acesta se va aeruia pe o perioada de doi ani, în intervalul 15 octombrie 2013 -15 octombrie 2015 şi are ca scop promovarea principiilor educaţiei pentru schimbare prin intermediul a 35 instituţii de învăţământ preşcolar din judeţul Dâmboviţa. Printre activităţile propuse în cadrul acestui proiect se numără “O sută de idei pentru a schimba lumea”, “Dar din suflet pentru semeni”, acţiune de caritate, “Magia cărăii”, concurs naţional organizat de Grădiniţa Nr. 7 Târgovişte, “Mami, tati, mă auziţi”, flash mob. “Noi, educatoarele din judeţul Dâmboviţa, suntem conştiente că trebuie să modelăm sufletul celor mici, care vor ghida viitorul”, a declarat Victoria Tomescu, coordonatoarea proiectului, referindu-se la importanţa acestui proiect pentru preşcolarii a căror educaţie porneşte şi al căror caracter se modelează din grădiniţă.

3.044 de copii, din 129 de grupe, din învăţământul preşcolar dâmboviţean vor beneficia de acest proiect, alături de părinţii lor, de 225 de cadre didactice, 10 consilieri psihopedagogici, cinci consilieri şi cinci inspectori şcolari pregătiţi în cadrul acestui proiect.

La evenimentul de lansare a proiectului invitaţii s-au bucurat şi de un moment artistic special pregătit de copiii de la Grădiniţa “Inocenţa” Găeşti, foarte apreciat de cei prezenţi.

La final, coordonatorul judeţean al proiectului, profesorul Victoria Tomescu, inspector şcolar de specialitate, a prezentat şi echipa de lucru a proiectului, cu care a declarat că a l

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu a pus pauză candidaturii la alegerile prezidențiale

HotNews acum o ora
„Nu am vorbit cu domnul Antonescu”. Este prima reacție a lui Marcel Ciolacu, după ce Crin Antonescu a anunțat că își suspendă unilateral candidatura la alegerile prezidențiale. „Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sigur o să vorbesc pe dat

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Peste 30 de cetacee găsite moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere în preajma Crimeei

News.ro acum 39 minute
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 decembrie, do

Lasconi afirmă că Ciolacu şi Iohannis se joacă cu democraţia din România: „Antonescu este o marionetă într-un joc pentru păstrarea puterii”

Mediafax acum 3 ore
„Anunţul lui Crin Antonescu ne arată că România este condusă de politicieni vechi cu mize mici, care acum nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa după ce au făcut tot soiul de combinaţii dubioase”, a scris Lasconi. Aceasta a făcut referire la declaraţi

Ilie Bolojan laudă ordonanța „trenuleț”. „Testul acestei coaliţii se va da în lunile următoare”

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a afirmat duminica aceasta că marele merit al ordonanţei „trenuleţ” este că nu s-au majorat cheltuielile statului şi a explicat că dacă aceasta nu era adoptată, România ar fi intrat în incapacitate de pla

Vreme de primăvară după „gerul Bobotezei”. Cea mai caldă zonă din țară, unde temperaturile vor urca până la 18 grade săptămâna viitoare

Ziare.com acum 51 minute
Meteorologii anunţă pentru săptămâna care începe cu sărbătoarea Botezului Domnului, numită în popor Boboteaza, o vreme caldă, cu temperaturi maxime de 14 grade Celsius. Potrivit ANM, valorile termice se vor situa peste cele obişnuite pentru prima de

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Nicușor Dan consideră că Georgescu poate câștiga la CEDO: „Pe motivarea CCR, dacă nu apar date noi, el are o şansă”

Adevarul acum 18 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu are o şansă să câştige procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) privind anularea alegerilor prezidenţiale.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 4 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 2 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Vremea

București
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

dum.

-2°/3°
lun.

-1°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°