Ruşii au un proverb: "Nu umbla pe la vechile adrese". Zicerea mi se pare ceva mai blândă decât mioritica invocare a "ciorbei reîncălzite". O dată pentru că însuşi cuvântul "ciorbă" mă deranjează (cel puţin sonor!), apoi pentru că asociez proverbul slav cu imaginea unui om trist pe care nostalgia îl împinge, pe cărările trecutului, în faţa unor uşi îndărătul cărora locuiesc deja, de multă vreme, alţii... Ideea ambelor proverbe este însă cam aceeaşi: revenirea la "ceea ce a(i) fost cândva" nu este aproape niciodată fericită.

Am fost atentă, de mai multă vreme, la diverse astfel de "reveniri", multe chiar în lumea în care mă mişc eu însămi: cea derulată în lumina reflectoarelor. Legende ale muzicii, ale show-urilor de divertisment, ale politicii chiar, retrase, din varii motive, în alte lumi, s-au întors, la un moment dat, la dragostea dintâi. Au făcut-o cu tot sufletul şi cu toată iscusinţa, însă... Legile vieţii sunt dure. Timpul nu stă-n loc, producând schimbări majore în noi, dar mai cu seamă în cei din jurul nostru. Desigur, există o componentă importantă: nostalgia. Pe ea mizează cei care "revin" . Pe propria nostalgie - a gloriei câştigate cândva, dar, mai cu seamă, pe nostalgia semenilor care, tot cândva, le-au stat la picioare. Însă Nostalgia este, de cele mai multe ori, biruită de Schimbare (am folosit intenţionat majuscule, cele două fiind, de fapt, personajele principale ale modestei mele filosofii).

Revenirile la care am asistat - cu un interes datorat unei tacite solidarităţi cu respectivii - au confirmat scorul cert în favoarea celui de-al doilea personaj. În mod nemilos, publicul, care înainte idolatrizase copios, amenda acum, prin nepăsare sau chiar comentarii răutăcioase, revenirile. Persoane care adunaseră, ani la rând, aplauze, simpatii şi iubire necondiţionată primeau acum, în chip nedrept, după reveniri mult trâm