Joi, valorile termice vor marca o scădere accentuată şi în jumătatea de sud-est a teritoriului şi vor fi apropiate de cele normale în nord-vest şi centru, iar în restul teritoriului se vor situa peste cele obişnuite ale datei.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9...10 grade în Maramureş şi în nordul şi estul Transilvaniei şi 19...20 de grade în sudul Olteniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe arii restrânse ploi slabe în nord şi nord-vest, iar dimineaţa şi în zona litoralului. La munte, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, vor predomina precipitaţiile sub formă de ninsoare, iar vântul va continua să prezinte intensificări, mai ales pe creste. Noaptea, vântul va slăbi treptat în intensitate. Temperaturile minime se vor încadra între 0 şi 10 grade. Spre sfârşitul intervalului în zonele joase izolat se va semnala ceaţă.
BUCUREŞTI
Deşi vor marca o scădere accentuată faţă de ziua anterioară, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă din an. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 16...17 grade, iar cea minimă de 4...6 grade.
VINERI
Vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice vor fi în creştere la nivelul întregii ţări, vremea devenind din nou caldă pentru această perioadă din an. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în nord-vest, unde vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 grade în estul Transilvaniei şi 20...21 de grade în sud şi sud-vest, iar cele minime între 3 şi 12 grade, mai coborâte în depresiuni spre -2 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase izolat va fi ceaţă.
Joi, valorile termice vor marca o scădere accentuată şi în jumătatea de sud-est a teritoriului şi vor