Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru prima dată în istorie, torţa olimpica va pleca în SPAŢIU

Publicat in Antena 3, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Pentru prima oară în istorie, torţa olimpică va pleca în spaţiu, joi, din stepa din Kazahstan, o ieşire în termosferă (ultimul strat al atmosferei) fiind programată, sâmbătă, cu trei luni înainte de sosirea la Soci, în Rusia, pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2014, informează MEDIAFAX.

Torţa, simbol al idealului olimpic, va merge mai întâi la Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Apoi va ieşi în spaţiu, urmând să revină pe pământ la 11 noiembrie, cu un echipaj al ISS.

Astronauţii Mihail Tiurin (Rusia), Rick Mastracchio (SUA) şi Koichi Wataka (Japonia) vor decola, joi, la ora 04.14 GMT de pe cosmodromul rus din Baikonur, la bordul capsulei Soyuz, pe care sunt inscripţionate simbolul JO--Sochi2014.ru-- şi cele cinci inele olimpice.

Semn al importanţei acestei etape pentru torţa olimpică, aflată în Rusia de circa o lună, evenimentul, transmis în direct de NASA, va fi difuzat pe un ecran uriaş în centrul oraşului New York, în Piaţa Time Square, unde va putea fi urmărit de mii de persoane.

La bordul Soyuz TMA-11M, iar apoi pe ISS vor fi luate măsuri de precauţie astfel că flacăra va fi, în mod excepţional, stinsă pe toată durata călătoriei spaţiale.

Torţa olimpică măsoară 95 cm şi cântăreşte 1,8 kilograme, fiind concepută pentru a fi purtată cât mai uşor. După un zbor de aproape şase ore, ajungerea capsulei "Soyuz olympic" pe ISS este prevăzută pentru joi, la ora 10.31 GMT.

Cei trei membri ai echipajului se vor alătura celorlalţi şase astronauţi aflaţi deja la bordul ISS. Staţia Spaţială Internaţională va fi ocupată timp de o săptămâni de către nouă persoane pentru prima oară din octombrie 2009, conform NASA.

Doi cosmonauţi ruşi aflaţi deja pe ISS, Oleg Kotov şi Serghei Riazanski, vor efectua o ieşire în spaţiu cu torţa olimpică, sâmbătă, la ora 14.30 GMT. @N_P

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 5 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 3 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 10 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°