Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înjurături din troleibuzul 15

Publicat in Ziua de Vest, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Pe vreme ploiasă, am impresia că timişorenii se înmulţesc. Nu ştiu cum, nu ştiu de unde, dar sunt de ajuns câţiva stropi pentru ca oamenii să iasă buluc pe străzi.

În astfel de momente se mai întâmplă un lucru (cruzime a sorţii, care strică până şi cele mai mărunte bucurii ale vieţii): timişorenii devin nişte şoferi jalnici, transformând obişnuita aglomeraţie într-un iad doar pe jumătate fluid. Foarte bine, îmi veţi spune, lasă-ţi maşina acasă şi vei fi mai fericit! Ah, mulţumesc de sugestie, apreciez bunele dumneavostră intenţii, dar am făcut-o deja şi pe asta. În ciuda faptului că sistemul din Timişoara te obligă să schimbi câte două-trei mijloace de trasport pentru a ajunge dintr-o parte în alta a oraşului, mă încearcă rar dorinţa (şi curajul) de a ieşi cu maşina în oraş.

De fapt, aici doream să ajung. La plimbările mele cotidiene cu troleibuzul 15 şi plăcerile pe care mi le furnizează. Bunăoară, la orele de vârf, am ocazia să stau lipit de cel puţin trei oameni în acelaşi timp. Rar se întâmplă ca niciunul dintre cei trei (patru, cinci, după caz) să nu fi mâncat usturoi sau să nu fi tras la măsea. La fel de rar cum se întâmplă ca toţi partenerii de suferinţă să fie prieteni cu igiena personală. Rezultă că oxigenul e la mare căutare în troleibuzul 15, unde domneşte o pâclă groasă cu miros de picioare nespălate şi măsele stricate. În alte zile, aşteptând răbdător în staţie, mă bucur de beneficiile vântului rece şi ale ploii care-mi intră în locuri în care sunt aproape sigur că nu ar trebui să intre.

Nu ştiu dacă se întâmplă asemenea lucruri şi în alte părţi ale oraşului sau noi, cei care locuim în zona Martirilor, suntem mai năpăstuiţi de felul nostru. Ce ştiu însă e că, până nu demult, aveam troleibuzele 15 şi 19 la dispoziţie. În iunie, şantierul de la Michelangelo a închis linia 19. Închisă e şi acum, până când nu se ştie. Nu-i nimic, ne înghe

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cosmin Dragoș, numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Profesorul clujean a reprezentat România în dosarul privind Roșia Montană

HotNews acum 15 minute
Președintele României, Nicușor Dan, l-a numit pe profesorul universitar Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale, a anunțat marți Administrația Prezidențială. El o va înlocui pe Livia Stanciu, al cărui mandat expiră pe

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 25 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 38 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Moment suprinzător la moțiunea contra Ursulei von der Leyen: AUR, ironizat în Parlamentul European de vicepreședintele Giorgiei Meloni. „Din păcate, unora le place să piardă, atât acasă, cât şi aici” / A fost anchetat pentru construcții ilegale pe plajă și apoi absolvit

HotNews acum 4 ore
Când s-a dezbătut moțiunea de cenzură de luni, eurodeputatul italian Nicola Procaccini nu s-a limitat la a spune că nu e de acord cu acțiunea lansată de Gheorghe Piperea, eurodeputat AUR, dar i-a ironizat pe cei din echipa lui Simion. Nicola Procacc

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°