Procurorul de la Parchetul instanţei supreme Angela Nicolae şi fiul acesteia, Daniel, rămân în arest, în dosarul de evaziune fiscală de peste 70 de milioane de euro în domeniul alimentar, a hotărât definitiv, miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Completul de cinci judecători de la ICCJ a menţinut, astfel, decizia primei instanţe, care a decis, la 29 octombrie, arestarea preventivă pentru 29 de zile a celor doi.
Prezentă, miercuri, la instanţa supremă, Angela Nicolae le-a declarat jurnaliştilor că este nevinovată.
"Îi asigur pe foştii mei şefi şi pe toţi prietenii mei că nu sunt vinovată de aceste infracţiuni", a spus procurorul suspendat.
Avocatul ei a solicitat instanţei ca şedinţa să fie secretă, cerere care a fost admisă de completul de cinci judecători ai instanţei supreme.
"Problemele personale, familiale, sunt realmente tragice. (...) Sunt tragice datorită faptului că este o femeie care a trebuit să înfrunte nişte lucruri deosebite, legate de statutul ei de om şi, în al doilea rând, legate de cei doi copii ai dânsei. Nu pot să dezvălui anumite lucruri şi de aceea am solicitat şedinţă secretă", a spus Ion Cazacu, avocatul Angelei Nicolae.
Până în acest moment, în dosarul evaziunii de peste 70 de milioane de euro au fost arestate preventiv 17 persoane, printre care procurorul Angela Nicolae, fiul acesteia, Daniel Nicolae, liderul grupării evazioniste, Moubarak Mahmoud Sleiman, şi funcţionarul ANAF Antonio Burlacu.
Ceilalţi 13 arestaţi în acest dosar sunt vărul liderului grupării, Masri Mahmoud Mohamed, Răzvan Adrian Lungu, Abdul Mounim Al Zaid, Vasile Corbu, Georgian Rădulescu, Florin Dãnilã, Sorin Cristian Ştefan, El Madhoun Suheil Rashid Selim Ahmed, Rami Ghaziri, El Khoury Elias, El Khoury Charbel, Adrian Sărăcuţu şi Adriana Ezer.
Instanţa supremă a decis, în cazul altor 13 persoane din dosa