Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amariei: Legăm a treia victorie

Publicat in GAZETA de SUD, joi 7 noiembrie 2013 ·

Handbalistele de la SCM Craiova dispută sâmbătă ultimul meci acasă din acest an. Elevele lui Carmen Amariei întâlnesc CSM Ploieşti şi se gândesc doar la victorie, care ar fi a treia consecutivă.

După un început de sezon cu cinci înfrângeri consecutive, handbalistele de la SCM Craiova şi-au revenit, iar în ultimele două etape au obţinut două victorii, acasă cu Neptun Constanţa, şi în deplasare cu HCM Râmnicu Vâlcea.

Elevele lui Carmen Amariei vor juca sâmbătă, de la ora 17.00, acasă, cu CSM Ploieşti, acesta fiind ultimul meci oficial pe care îl vor juca în Polivalentă în 2013.

Antrenoarea Carmen Amariei s-a arătat ieri optimistă în ceea ce priveşte meciul cu echipa prahoveană, care are un antrenor nou, fostul antrenor secund al naţionalei României, Dumitru Muşi.

„Am câştigat săptămâna trecută la Vâlcea, dar fetele trebuie să rămână conectate la partida cu Ploieşti. Pentru moralul fetelor e bine că am legat două victorii şi e clar că sâmbătă, cu Ploieşti, urmează a treia victorie. Atuul nostru este omogenitatea. Cred că proiectul pe care l-am gândit în vară, când am venit, prinde contur. Fetele au început să expună pe teren ce le explic eu şi cred că vom fi o echipă care emite pretenţii şi va face surprize în retur. Aştept publicul în număr cât mai mare la sală la acest ultim meci acasă din 2013“, a spus Amariei ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. Antrenoarea a vorbit şi despre principala problemă din jocul echipei sale, considerând că greşelile tehnice individuale neprovocate au fost destul de multe.

Nichita îşi face bagajele pentru Mondial

Întrebată care jucătoare consideră că au făcut un salt valoric, Amariei le-a nominalizat pe Carmen Ilie, Andreea Ianaşi şi Cristina Florica.

După meciul cu CSM Ploieşti, handbalistele craiovene vor avea o pauză competiţională până pe 28 decembrie, atunci când vor întâlni î

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°