Gigantul american în domeniul informaticii Apple a difuzat o primǎ listă privind cereri de date din partea unor guverne.
Cele mai multe cereri au fost adresate de autorităţi în cazuri de infracţiuni. Autorităţile se aflau “în căutarea unor informaţii în cazuri de furt sau alte infracţiuni penale, dar şi în cazuri privind persoane sau copii dispăruţi, privind găsirea autorilor unor răpiri sau încercarea de a împiedica sinucideri”, precizează Apple într-un document de şapte pagini. Creatorul iPad şi iPhone a urmat exemplul altor grupuri mari care au început să difuzeze recent acest tip de informaţii.
Grupul a subliniat că, în SUA, Guvernul american i-a dat permisiunea să difuzeze doar un număr limitat de informaţii despre datele pe care i le-a solicitat. Grupul a primit între 1.000 şi 2.000 de cereri din partea Guvernului american în perioada 1 ianuarie-30 iunie, privind 2.000-3.000 de conturi. În schimb, Apple nu a precizat câte date a putut să furnizeze, anunţând că numărul lor este cuprins între zero şi 1.000. “Ne opunem ferm acestei ordonanţe împotriva publicării”, afirmă compania, adăugând că i-ar plăcea mai multă transparenţă în privinţa acestor date care îi sunt cerute.
“În pofida eforturilor noastre în acest domeniu, nu am primit un acord care să ne permită să spunem clar clienţilor noştri cu ce frecvenţă şi în ce circumstanţe furnizăm date agenţiilor guvernamentale”, continuă Apple. În afara SUA, grupul american a primit câteva sute de cereri, între care 127 de la Marea Britanie, 102 de la Spania, 93 de la Germania, 74 de la Australia şi 71 de la Franţa. “Am transmis toate informaţiile pe care suntem abilitaţi în mod legal să le împărtăşim, iar Apple va continua să acţioneze pentru mai multă transparenţă în privinţa cererilor pe care le primeşte”, adaugă grupul în comunicat.
Conform mediafax, grupuri americane în domeniul tehnologiei i