Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grupul „Citadel” şi perspectiva primului think tank de politică internaţională la Cluj

Publicat in Contributors.ro, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Înfiinţarea Grupului de Reflecţie şi Analiză Internaţională CITADEL de la Cluj, în primăvara acestui an, a pornit uşor şi relaxat ca un exerciţiu intelectual de weekend, fiind o iniţiativă spontană a unor tineri specialişti în ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, studii europene, studii americane, studii culturale şi economie internaţională din cadrul Facultăţii de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai. Destul de repede s-au alăturat dezbaterilor (aproape) lunare de la Citadel şi profesori ai altor facultăţi, departamente şi institute de cercetare, atraşi de ideea unui cadru generos de dezbatere şi reflecţie pe teme de pe agenda internaţională. Fără ierarhie, fără funcţii, fără organizare structurală, fără mize de putere, fără buget, fără ştampile sau birocraţie, fără liste de adeziuni şi cotizaţii. N-avem nimic de cerut şi nimic de împărţit. Tot ceea ce interesează sunt oamenii şi ideile lor, observaţiile fine şi abordările fundamentate ale tematicii din politica lumii. Aşteptăm lângă noi oameni instruiţi, indiferent de generaţie, care au ce spune în acest domeniu, oameni cu viziune, cu idei bune şi deschidere analitică largă şi, evident, cu interes profesional, cultural sau intelectual pentru politica şi economia internaţională. Când, la conferinţa inaugurală din 29 martie despre starea parteneriatul transatlantic, secretarul de stat Bogdan Aurescu şi-a exprimat speranţa ca Citadel să fie, în pofida numelui, o cetate (citadelă) intelectuală deschisă tuturor celor care doresc să participe la acest proiect informal, nu un grup închis, am realizat că a rostit formula magică a succesului nostru: deschidere, flexibilitate, caracter informal, la care aş adăuga multidisciplinaritate şi abordări globale, argumentate, toate bazate pe analiză factuală, pe lecturi şi spirit critic. Contribuţiile specifice ale unor profesori consacraţi precum Nicolae

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne cheamă pe toţi să arătăm în jurul nostru iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie, ca fiind daruri ale lui Hristos Cel înviat

News.ro acum 25 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Prefericitul Părinte Daniel, face apel, miercuri, în mesajul transmis de Sfintele Paşti, la ”iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie”. ”După ce a serbat, împreună cu ucenicii Săi, Paştele iud

Elena Lasconi spune că e singura care poate reprezenta legal partidul: „Statutul meu este de PREȘEDINTE al USR”

Gandul acum 37 minute
Elena Lasconi susține că este singurul reprezentant legal al USR. Ea spune că sunt colegi care încă o sprijină și că multe filiale USR din țară au votat în unanimitate sprijinul pentru ea la alegerile prezidențiale din mai. „Statutul meu este de pre

„Podcast cu Prioritate” by ProMotor, episodul 72 – Dan Boabeș demontează mituri despre taximetria bucureșteană

Mediafax acum 18 minute
ProMotor anunță lansarea episodului 72 din „Podcast cu Prioritate”, disponibil luni, 21 aprilie, de la ora 12:00, pe canalul de YouTube ProMotor România. Invitatul acestui episod este Dan Boabeș, CEO și acționar al Meridian Taxi, una dintre cele mai

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

VIDEO S-a semnat contractul pentru noul stadion Dinamo: „E ultimul care se construiește în București”. Când e gata

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
E gata! După ani de zile, urmează demolarea stadionului și construirea noii arene. Discursul lui Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Adminsitrației comunicat Noua arenă nu va fi doar un spațiu sportiv, ci un hub pentru dezvolt

Ucraina prelungește legea marțială și mobilizarea militară până în august

Adevarul acum 2 ore
Parlamentul ucrainean a votat pentru prelungirea legii marțiale și a mobilizării militare până pe 6 august, în contextul războiului cu Rusia.

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum o ora
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Aaron Boupendza a murit. Fostul atacant de la Rapid a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China

Libertatea acum 4 ore
Atacantul gabonez Aaron Boupendza, fostul atacant al Rapidului, a murit la vârsta de 28 de ani, în China. Fotbalistul gabonez ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc, în circumstanțe încă neclare, transmite Fanatik. Marius Șumudică, antrenorul giul

Consiliul Concurenţei a formulat opt subiecte care generează îngrijorare în ceea ce priveşte preluarea Telekom România Mobile Communications de către Vodafone România şi a unor active de către Digi România

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că există opt subiecte care generează îngrijorare referitoare la tranzacţiile prin care Vodafone România SA intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, iar Digi România SA ar prelua anumite active al

Ursula von der Leyen trimite un mesaj clar către SUA și Donald Trump, într-un interviu spumos: „Vestul pe care îl știam noi nu mai există”

Libertatea acum 2 ore
Ursula von der Leyen a transmis un avertisment dur către președintele Donald Trump, care pune întrebarea dacă, vreodată, relațiile dintre SUA și Europa vor mai putea fi reparate și explicând că Uniunea Europeană trebuie să se adapteze noilor realită

Vremea

București
acum

22°
mie.

7°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/21°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

9°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

9°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

10°/26°
joi

11°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

26°
mie.

11°/26°
joi

14°/28°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/17°