La Instituția Prefectului, a avut loc o ședință a Comisiei de Dialog Social a județului Timiș, convocată la solicitarea președintelui Cartel Alfa Timiș, Ștefan Gogoșanu, și având ca obiectiv facilitarea dialogului social în cazul S.C. Colterm S.A.
La întâlnire au participat cei doi președinți ai Comisiei de Dialog Social, prefectul Eugen Dogariu și Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș, subprefectul Liliana Oneț, reprezentanți a patru sindicate din cadrul Colterm, conducerea Colterm, președintele Consiliului de Administrație al societății, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, Pavel Kassai, reprezentanți ai Primăriei municipiului Timișoara. În cadrul discuțiilor au fost abordate problemele reclamate de sindicate, referitoare la lipsa dialogului cu conducerea Colterm, strategia privind disponibilizările de personal, plata drepturilor salariale câștigate în instanță. S-a stabilit transmiterea către Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local al municipiului Timișoara a unei adrese cuprinzând subiectele discutate. Totodată, s-a solicitat Inspectoratului Teritorial de Muncă planificarea unui control tematic cu privire la procedurile de reducere a posturilor și de angajare de personal în societate.
La Instituția Prefectului, a avut loc o ședință a Comisiei de Dialog Social a județului Timiș, convocată la solicitarea președintelui Cartel Alfa Timiș, Ștefan Gogoșanu, și având ca obiectiv facilitarea dialogului social în cazul S.C. Colterm S.A.
La întâlnire au participat cei doi președinți ai Comisiei de Dialog Social, prefectul Eugen Dogariu și Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș, subprefectul Liliana Oneț, reprezentanți a patru sindicate din cadrul Colterm, conducerea Colterm, președintele Consiliului de Administrație al societății, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, P