Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Administratorul unei pensiuni din Bucium, cel ce a jefuit un amanet, a vrut să fugă din ţară

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Ionuţ Budescu Palia voia să fugă din ţară, fiind informat de mersul anchetei. Nu ştia că era dat în consemn la frontieră.

În cazul jafului de la amanetul „Corelia“ din Ale­xandru, administratorul pensiunii „La Palia“ din Bucium a fost cât pe ce să scape anchetatorilor care erau pe urmele lui, şi să fugă din ţară. Norocul poliţiştilor a constat în faptul că l-au dat pe Ionuţ Budescu Palia în consemn la frontieră cu puţin timp în urmă, aşa încât în momentul în care a vrut să „spele putina“, a fost prins de poliţiştii de frontieră din Borş. An­chetatorii erau la curent că George Cea­uşu şi Viorel Ursu, ceilalţi doi indivizi care se aflau în arest după ce fu­seseră prinşi de poliţişti în august, îl ţineau la curent pe administratorul pensiunii cu mersul anchetei. Ba chiar, potrivit unor surse din inte­riorul anchetei, George Cea­uşu i-ar fi trimis din în­chisoare o scrisoare lui Io­nuţ Budescu în care îl în­ştiinţa de mersul anchetei şi să fie atent la ceea ce face. De asemenea, avocaţii celor doi l-au pus în temă pe complice de ceea ce urmează, aceştia fiind pre­zenţi la reconstituirile făcute de poliţişti la locul jafului.

Po­trivit cercetărilor poliţiş­tilor, Ionuţ Budescu Palia se cunoştea bine cu George Ceauşu, şi au participat toţi trei la jaf, primul fiind cel care i-a transportat pe cei doi cu maşina, şi tot cu autoturismul administratorului pensiunii au transportat şi cutia de valori în care se afla aur şi bani în valoare de 187.000 de lei, furaţi din amanet. În ziua în care a fost prins la Vama Borş, anchetatorii au mers la locuinţa acestuia din Bucium şi de pe şoseaua Naţională şi au făcut percheziţii, de unde au luat tehnică de calcul. Ieri, Palia Budescu a fost arestat pentru 29 de zile pentru furt calificat.

Jaful casei de amanet Corelia a avut loc în noaptea de 9 spre 10 iulie. An­che­ta­torii au stabilit că cei trei indivizi au „filat“

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 10 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

Emisiunile zilei de vineri, 10 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 7 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Atenționare de călătorie pentru Belgia transmisă de MAE. E grevă în transportul public

Ziare.com acum 6 ore
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că în perioada 12 ianuarie 2025, orele 22.00 - 13 ianuarie 2025, orele 22.00, va avea loc o manif

Zeci de mii de oameni manifestează în Austria împotriva preluării puterii de către extrema dreaptă

News.ro acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au manifestat joi la Viena pentru a spune „nu” unui cancelar de extremă dreapta, în condiţiile în care liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, negociază cu conservatorii formarea unui guvern, relatează AFP. „Mi-e

Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg într-o şcoală din Târgu Jiu

Adevarul acum 11 ore
Un elev de 14 ani a fost înjunghiat de un coleg, de aceeaşi vârstă. Atacul a avut loc în timpul pauzei, după o discuţie aprinsă între cei doi.

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Tribuna acum 12 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 10 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Au apărut dovezi că boţii ruşi l-au favorizat pe candidatul anti-NATO la alegerile prezidenţiale din Croaţia

News.ro acum 7 ore
Boţii ruşi au contribuit la lansarea unei „campanii de dezinformare pro-Kremlin” pe social media pentru a sprijini candidatul prezidenţial anti-NATO din Croaţia, a anunţat miercuri un grup de experţi, relatează POLITICO. Centrul pentru Rezilienţa In

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 10 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
lun.

-0°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/4°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

6°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/1°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

11°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/4°