Câţi dintre cei care au făcut şcoala în perioda comunismului nu-şi amintesc de corecţiile fizice pe care le aplicau dascălii? Lovituri aplicate cu rigla în palmă ori peste vârfurile degetelor, trageri de urechi ori de perciuni, statul la colţ cu mâinile ridicate, palme peste faţă şi chiar capete izbite de tablă sunt doar câteva mostre ale comportamentului delor inspirat pe care îl manifestau unii profesori. În unele situaţii, „milităria” ajunsese la un astfel de nivel, încât la unele cursuri, elevii stăteau încordaţi în bănci, cu mâinile la spate, nu care cumva să-l irite pe dascăl.
Iar acolo unde corecţiile fizice nu dădeau randament, cadrele didactice treceau la „artileria grea”: umilirea cursanţilor indisciplinaţi. Elevii erau scoşi în faţa clasei sau, mai grav, în careu ori la şedinţele cu părinţii pe şcoală şi făcuţi de râs în faţa tuturor. Şi nimeni nu putea face nimic, niciun profesor nu ajungea să fie tras la răspundere pentru manifestările sale violente, niciun părinte nu putea mişca vreun deget.
Acum, toate acestea par desprinse dintr-un film de groază. Pedagogia modernă descurajează astfel de metode neortodoxe care nu doar că dăunează grav calităţii actului educativ, ci şi lasă traume asupra copilului. Asta nu însemnă, însă, că toate cadrele didactice sunt uşă de biserică! Din contră, reminiscenţele perioadei ceauşiste se resimt chiar şi la mai bine de două decenii de la apusul ei! Sistemul educaţional nu duce lipsă, din păcate, de profesori cu mentalitate învechită, care nu au reuşită să se descotorosească de metehnele comuniste, de abordările violente ori care nu-şi pot controla nervii.
Că tinerii zilelor noastre sunt, probabil, ceva mai năzdrăvani decât erau cei de acum 25 de ani ori mai mult, nu e o noutate. Dar de aici până la a te trezi cu un telefon în care ţi se spune că odrasla ta necesită îngrijiri medicale după ce dascălul
