Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesori corigenţi la morală

Publicat in Magazin Salajean, joi 7 noiembrie 2013 ·

Câţi dintre cei care au făcut şcoala în perioda comunismului nu-şi amintesc de corecţiile fizice pe care le aplicau dascălii? Lovituri aplicate cu rigla în palmă ori peste vârfurile degetelor, trageri de urechi ori de perciuni, statul la colţ cu mâinile ridicate, palme peste faţă şi chiar capete izbite de tablă sunt doar câteva mostre ale comportamentului delor inspirat pe care îl manifestau unii profesori. În unele situaţii, „milităria” ajunsese la un astfel de nivel, încât la unele cursuri, elevii stăteau încordaţi în bănci, cu mâinile la spate, nu care cumva să-l irite pe dascăl.

Iar acolo unde corecţiile fizice nu dădeau randament, cadrele didactice treceau la „artileria grea”: umilirea cursanţilor indisciplinaţi. Elevii erau scoşi în faţa clasei sau, mai grav, în careu ori la şedinţele cu părinţii pe şcoală şi făcuţi de râs în faţa tuturor. Şi nimeni nu putea face nimic, niciun profesor nu ajungea să fie tras la răspundere pentru manifestările sale violente, niciun părinte nu putea mişca vreun deget.

Acum, toate acestea par desprinse dintr-un film de groază. Pedagogia modernă descurajează astfel de metode neortodoxe care nu doar că dăunează grav calităţii actului educativ, ci şi lasă traume asupra copilului. Asta nu însemnă, însă, că toate cadrele didactice sunt uşă de biserică! Din contră, reminiscenţele perioadei ceauşiste se resimt chiar şi la mai bine de două decenii de la apusul ei! Sistemul educaţional nu duce lipsă, din păcate, de profesori cu mentalitate învechită, care nu au reuşită să se descotorosească de metehnele comuniste, de abordările violente ori care nu-şi pot controla nervii.

Că tinerii zilelor noastre sunt, probabil, ceva mai năzdrăvani decât erau cei de acum 25 de ani ori mai mult, nu e o noutate. Dar de aici până la a te trezi cu un telefon în care ţi se spune că odrasla ta necesită îngrijiri medicale după ce dascălul

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 36 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 21 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 12 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°