Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Vasilescu, despre noul acord cu FMI: ”Impactul va fi minim”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a declarat într-un interviu pentru RFI că impactul măsurilor convenite de Guvernul Ponta cu FMI vor fi minime. Totodată, el consideră impozitarea construcţiilor speciale "este cea mai viabilă" soluţie.

Adrian Vasilescu susține că angajamentele Guvernului de a impozita construcţiile speciale, precum stâlpii, coşurile de fum sau împrejmuirile reprezintă soluții viabile: "Este cea mai viabilă (soluţie), pentru că astfel de obiective chiar pot fi realizate. Noi avem probleme cu încasarea taxelor. De pildă, TVA-ul. Foarte multe companii ascund valorile adăugate şi prin urmare nici nu se prezintă la "ghişeu" să plătească Taxa pe Valoarea Adăugată. Pe când astfel de obiective sunt la vedere şi ele vor putea fi impozitate cu exactitate, impozitele vor putea fi încasate".

"Mai departe, e o încercare pe care Guvernul a agreat-o cu FMI, de a lărgi baza de impozitare, în aşa fel încât să nu fie cumva atacată impozitarea muncii. Pentru că, ştiţi bine, s-a discutat foarte mult despre o creştere a impozitului pe muncă şi pe profit de la 16 la 22%. Ei bine, până la urmă nici nu s-a luat în discuţie această idee şi tocmai pentru a proteja munca, ca să nu fie impozitată mai mult, dimpotrivă, chiar este o încercare ca din iulie anul viitor să fie chiar o reducere în ceea ce priveşte povara patronatelor, o reducere cu 5% a contribuţiei sociale. Văd posibil (acest scenariu) şi-l văd chiar necesar", a spus consilierul guvernatorului BNR.

În același timp, Vasilescu apreciază că impactul noului acord cu FMI va fi minim: "Toată lumea face imediat o legătură între măsurile respective şi rata inflaţiei şi presa s-a cam inflamat, plecând de la ideea că o să vedem noi ce-o să fie în 2014, inflaţie mare, cum o să crească preţurile. Ei bine, Banca Naţională a făcut şi ea calcule şi analize. Guvernatorul a subliniat foarte limpede

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane atacate de urs într-o localitate din judeţul Braşov. Una dintre victime – o fată de 14 ani, însărcinată

HotNews acum 39 minute
Două persoane au fost atacate de urs, duminică seară, într-o localitate din judeţul Braşov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcitată în 6 luni, şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la spital, relatează

Doar jumătate dintre ostaticii Hamas din Gaza mai sunt în viața, susține premierul Netanyahu

Ziare.com acum o ora
Doar jumătate dintre ostaticii pe care teroriștii Hamas îi țineau în Fâșia Gaza mai sunt în viață, susține premierul Netanyahu. Doar jumătate din cei 101 ostatici deţinuţi de gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza mai sunt în viaţă, a declarat dumin

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum o ora
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 34 minute
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 2 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum o ora
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 2 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 2 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 3 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°