Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul lasă primarii să majoreze suplimentar taxele pentru persoane fizice, cu peste 20%

Publicat in Revista22, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Impozitele şi taxele locale vor putea fi majorate suplimentar pentru persoanele fizice cu mai mult de 20%. Această limită-maximă la care primarii sunt obligaţi în prezent să se raporteze urmând să fie eliminată de Guvern pentru proprietarii persoane fizice şi menţinută doar pentru firme, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă obţinut de MEDIAFAX.

Modificarea va fi efectuată prin schimbarea prevederilor Codului Fiscal şi argumentată prin "dificultăţile financiare" ale autorităţilor locale şi necesitatea protecţiei mediului de afaceri.

În prezent, autorităţile administraţiei publice locale pot stabili cote adiţionale la impozitele şi taxele locale faţă de nivelurile aprobate de Guvern doar până la 20%, limită-maximă calculată fără discriminare atât în cazul persoanelor fizice, cât şi în cazul persoanelor juridice.

Astfel, conform Codului Fiscal actual, autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale, la propunerea autorităţii executive, poate stabili anual cote adiţionale la impozitele şi taxele locale, în funcţie de următoarele criterii: economice, sociale, geografice, precum şi de necesităţile bugetare locale. La acelaşi articol este prevăzut că aceste cote adiţionale nu pot fi mai mari de 20% faţă de nivelurile aprobate prin hotărâre a Guvernului, iar normele metodologice stabilesc că majorarea este aplicată fără discriminare între categoriile de contribuabili.

Guvernul va schimba însă Codul Fiscal şi va introduce o nouă prevedere, prin care acest plafon maxim, de 20%, până la care pot fi majorate suplimentar impozitele şi taxele locale va fi menţinut doar pentru firme.

Executivul arată că în prezent autorităţile deliberative a administraţiei publice locale pot stabili cote adiţionale la impozitele şi taxele locale de până la 20% atât în cazul persoanelor fizice, cât şi în cazul persoanelor juridice.

"Având î

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță „discuții directe” între SUA și Iran, după ce recent amenințase cu bombardamente

HotNews acum 4 ore
Președintele Donald Trump a declarat, luni, că SUA și Iran încep discuțiile directe în ceea ce privește programul nuclear al Teheranului, un anunț-surpriză după ce oficialii iranieni păruseră să respingă apelurile Washingtonului pentru astfel de neg

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 5 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 8 ore
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

CFR Călători anunţă suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral în minivacanţa de 1 Mai

News.ro acum 12 ore
CFR Călători a anunţat, luni, suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, cu mai multe legături spre Constanţa, dar şi spre Mangalia. Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai care prin tradiţie este petrecută

Donald Trump e nemulțumit că rușii „bombardează ca nebunii” în Ucraina / Cum motivează că nu a impus taxe vamale Moscovei

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump și-a reiterat luni opoziția față de bombardamentele neîncetate ale Rusiei în Ucraina, în timp ce administrația republicanului participă la negocieri în vederea încetării luptelor din războiul declanșat prin invazia

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Câte secții de votare vor fi organizate în țară pentru alegerile prezidențiale și unde poate fi consultată lista acestora

Adevarul acum 6 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, pe teritoriul României vor fi organizate 18.979 de secții de votare.

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 9 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Marius Tucă Show începe marți, 8 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Partidul Democrat își face „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administrației Trump în timp real

HotNews acum 4 ore
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat după revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacționeze „în timp real” la „minciunile” administrației Trump, informează AFP. „

Vremea

București
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

-0°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/9°
mie.

3°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-3°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/2°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/12°
mie.

1°/11°
joi

2°/9°
vin.

1°/10°