Ministrul turc al Afacerilor Europene: Este un moment de răscruce în relaţiile dintre UE şi Turcia după un impas de 40 de luni
Atât clubul european, cât şi Turcia se arată optimiste că procesul de negociere se va accelera, însă comentatorii politici sunt sceptici
Uniunea Europeană a decis marţi să reînceapă negocierile pentru integrarea Turciei în UE după trei ani de blocaj, a anunţat preşedinţia lituaniană a UE, conform AFP.
Ca urmare a recomandărilor Comisiei Europene, miniştrii europeni ai Afacerilor Externe, reuniţi la Luxemburg, au dat undă verde în ziua de 5 noiembrie deschiderii capitolului 22 privind politica regională.
"Este un moment de răscruce în relaţiile dintre UE şi Turcia după un impas de 40 de luni", a declarat ministrul turc al Afacerilor Europene, Egemen Bagis.
Decizia a fost luată după ce Germania a renunţat la opoziţia sa faţă de Ankara, opoziţie provocată de înăbuşirea revoltelor antiguvernamentale la începutul acestui an.
Michael Link, ministru de stat la Ministerul german de Externe, a declarat: "Credem este este un semnal potrivit pe care îl transmitem, de a accelera negocierile pentru aderarea la UE. Doar prin presiuni făcute în progresul negocierilor putem înainta, pentru a discuta punctele dificile cu Turcia. Şi cred, de asemenea, că acest lucru le va arăta turcilor că UE chiar doreşte o deschidere către ţara lor".
La începutul acestui an, Comisia Europeană a lăudat recentele reforme judiciare luate de Turcia şi anunţul făcut de Guvernul turc, luna trecută, referitor la adoptarea unui pachet de legi privind procesul de pace cu insurgenţii kurzi.
CE a acuzat însă Turcia şi poliţiştii turci de folosirea excesivă a forţei împotriva protestatarilor, la începutul acestui an. Şase oameni au murit şi alţi 8.000 au fost răniţi în cele două săptămâni de ciocniri violente, care au avut loc în luna