Mesajul a fost trimis. Multumesc!

dinţa Comisiei Roşia Montană a fost suspendată după 10 ore. Liberalii dau vina pe PPDD

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 7 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Comisiei, Darius Vâlcov, a anunţat, după mai mult de zece ore de la debutul şedinţei, că aceasta a fost suspendată din lipsă de cvorum.

"Am mai rămas doar nouă colegi în sală, s-a cerut prezenţa şi s-a constatat că nu îndeplinim condiţiile de cvorum. Vom relua dezbaterile mâine dimineaţă, la 10.00", a afirmat Vâlcov, citat de mediafax.ro, fără a preciza și cine a lipsit.

La rândul ei, Cristina Pocora (PNL), vicepreşedinte al comisiei, a spus că toţi cei cinci reprezentanţi ai PNL au fost prezenţi şi au susţinut continuarea dezbaterilor, precum și reprezentanţii UDMR şi cei ai celorlalte minorităţi naţionale.

În privinţa reprezentaţilor PPDD, deputatul PNL Micea Dolha a declarat că: "Cei de la PP-DD au trădat".

Nerealizarea cvorumului a fost constatată după ce senatorul PSD Gabriela Firea a avut o scurtă discuţie pe hol cu deputatul PP-DD Tudor Ciuhodaru şi cu senatorul PPDD Constantin Popa, toţi trei fiind membri ai comisiei. În timpul discuţiei, Ciuhodaru a fost apelat pe telefonul său şi a plecat, iar Firea i-a arătat ceva pe propriul telefon mobil senatorului Popa.

Imediat după acest moment, din sala comisiei a ieşit Darius Vâlcov, care a anunţat suspendarea şedinţei din lipsă de cvorum.

Întrebat de ziarişti de ce a dispărut din cvorum, senatorul PP-DD Constantin Popa a spus: "Nu am dispărut nicăieri, am ieşit pe hol cu domnul doctor (Tudor Ciuhodaru - n.r.) să ne consultăm. Am stat, am discutat. Până ne-am consultat, ne-am trezit cu sala goală".

El a mai declarat că PP-DD este categoric împotriva proiectului şi nu are cum să boicoteze lucrările comisiei. Conform lui Popa, în şedinţa de joi PPDD va vota împotrivă.

În ceea ce priveşte acuzele PNL de trădare, el a spus: "PNL poate să ne acuze de orice, dar PNL, la urma urmei, face parte din USL. Noi n-avem cum să tră

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 3 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°