Crezi că ştii totul despre colesterol pentru că ai citit şi auzit nenumărate ştiri şi materiale despre el? Ei bine, iată câteva mituri foarte răspândite despre colesterol pe care experţii de la Health.com le demontează, explicându-ne care sunt factorii de risc, ce alimente măresc colesterolul şi de ce uneori colesterolul nu e un lucru rău.
1. Ouăle sunt inamicul nr. 1
E adevărat că ouăle conţin mult colesterol – peste 200 mg, adică mai bine de două treimi din cantitatea recomandată de medici, care situează limita la 300 mg pe zi. Însă colesterolul din alimente nu e nici pe departe atât de periculos pe câte se credea. Doar o parte din colesterolul din dietă ajunge în fluxul sanguin, iar dacă aportul de colesterol din dietă creşte, organismul compensează producând mai puţin colesterol.
Sigur că trebuie evitate excesele, însă un ou sau două de două-trei ori pe săptămână nu constituie un pericol. De fapt, ouăle sunt o excelentă sursă de proteine şi conţin grăsimi nesaturate, adică aşa-numitele grăsimi „bune”.
2. Copiii nu pot avea colesterolul mare
Cercetările au arătat că ateroscleroza (îngustarea arterelor, ceea ce duce la atacuri de cord) se poate declanşa chiar de la vârsta de 8 ani! Academia Americană de Pediatrie recomandă ca acelor copii care sunt supraponderali, au hipertensiune sau au în familie persoane bolnave de inimă să le fie testat nivelul de colesterol încă de la vârsta de doi ani.
Copiii cu colesterol mărit trebuie să ţină un regim alimentar fără grăsimi săturate şi fără alimente cu conţinut ridicat în colesterol. Se recomandă deasemenea şi suplimente bogate în fibre precum şi mult exerciţiu fizic.
3. Alimentele pe care scrie „Colesterol – 0 mg” sunt sănătoase
Procentul de colesterol de pe etichete se referă la colesterolul pur conţinut în respectivul produs, dar acesta nu e singurul ingredient din alimente c