Profesorii au început să se adune, miercuri dimineaţă, în faţa Guvernului, pentru un mare miting, la care sunt aşteptaţi 10.000 de cadre didactice, nemulţumite de salarii şi de condiţiile din învăţământ.
Şi medicii au mărşăluit prin Capitală sâmbătă şi au ameninţat cu greva generală.
Profesorii spun şi ei că au ajuns la capătul puterilor din cauza salariilor de mizerie. La mitingul de astăzi, îi vor susţine şi studenţii, şi reprezentanţii părinţilor.
Protestul va avea loc în Piaţa Victoriei din Capitală, între orele 11.00 şi 12.00, urmând ca de la ora 12.00, dascălii să plece în marş către Parlament.
Care sunt solicitările sindicaliştilor
- salarii mai mari
- un buget de minimum 6% din PIB pentru Educaţie în 2014
- modificarea Legii educaţiei, inclusiv în ceea ce priveşte statutul personalului didactic
- regândirea programelor şcolare
Dacă revendicările nu le vor fi soluţionate, dascălii ameninţă că nu vor mai încheia mediile şi vor intra în grevă generală.
Protestul profesorilor paralizează traficul în Bucureşti
Din cauza protestului profesorilor, traficul din Capitală va fi perturbat, iar poliţia a impus mai multe restricţii:
- de la 10.00 la ora 15.30, cât timp profesorii se vor afla în Piaţa Victoriei şi vor merge în marş spre Palatul Parlamentului
- în prima parte a zilei, Poliţia întră în acţiune în faţa Guvernului şi impune restricţii în perimetrul cuprins între Bulevardul Aviatorilor, Şos. Kiseleff şi breteaua din Bulevardul Iancu de Hunedoara
- pe Şoseaua Kiseleff se va circula normal până în momentul în care profesorii vor pleca în marş
- după ora 13, se vor impune restricţii pe traseul Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Pod Naţiunile Unite - Bd. Naţiunile Unite - Bd. Libertăţii - Piaţa C