Având de curând niscaiva treburi legate de ritualul naţional al pomenii, am observat cu surprindere prezenţa a două lacăte pe cutia milei din lăcaşul de cult. Nelămurirea mi-a fost repede spulberată de veteranele cu batic negru aflate pe post de consilieri: în biserica respectivă oficiază doi preoţi. Amplasarea a două închizători chinezeşti pe cutia milei creştine îi fereşte astfel de ducerea lor în ispită de către diavolul cu mai mulţi ochi decât Argusul Patriarhiei.

Lăsând deoparte evidenta lipsă de credinţă a celor doi – a unuia faţă de celălalt – găsesc că soluţia este drept aleasă, ca o judecată solomonică. Să mă explic: lăcaşul poate avea, conform dispoziţiilor de Sus, o singură cutie pentru colectă. Dispunerea a două astfel de sub-lăcaşuri ar crea nu numai impresii nefavorabile, dar şi disensiuni cu totul nepotrivite, dat fiind că suntem (inclusiv cei doi preoţi) egali în faţa Domnului. S-ar produce inechităţi în nivelurile de colectare, cutia preotului tânăr şi aducând destul de mult cu Banderas umplându-se mult mai rapid şi necesitând dimensiuni indecente faţă de cea a părintelui vârstnic şi încremenit în mersul pe jos la serviciu. Inegalităţile sunt uşor de observat cu ochiul liber în ce priveşte raportul dintre enoriaşele prezente la slujbele celor doi; nu ar fi indicată extinderea lor şi asupra generozităţii măsurate în bancnote a dreptcredincioaselor, că doar nu suntem acolo la vreun spectacol cu cipăndei drăcoşi. Ar fi ca şi cum s-ar amplasa cutii diferite, una pentru Tatăl şi alta pentru Fiul, lăsând Sfântul Duh să se descurce prin imanenţă neeficientă financiar.

Eu aş sugera, dacă m-ar băga cineva în seamă, montarea şi a unui al treilea lacăt, cu cheia aflată în posesia unui cenzor al Patriarhiei. Asta ca să se respecte principiul Sfintei Treimi şi în Sfânta Biserică să nu mai existe decât discuţii cu aplecare doar asupra Sfintelor S