Membrii Comisiei comune pentru Integrare Europeană (CCIE) dintre Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României au discutat, la Chişinău, despre un proiect de instalare a 13 hidrocentrale pe râul Prut, proiect care ar costa peste un miliard de euro.
Proiectul a fost propus de Florin Constantinescu, vicepreşedinte al Senatului României şi co-preşedinte al CCIE. Constantinescu a declarat presei că este vorba de un proiect elaborat încă de dinainte de 1989 de un institut de proiectări de la Bucureşti şi care prevede construirea a 13 hidrocentrale. El a precizat că a discutat despre acest proiect şi în timpul vizitei la Bucureşti a preşedintelui parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman.
Potrivit vicepreşedintelui Senatului, costul proiectului ar fi de peste un miliard de euro, dar, dacă se va dori şi amenajarea Prutului pentru a-l face navigabil, costurile ar ajunge la aproape două miliarde. El consideră că acest proiect ar putea fi finanţat în baza unui parteneriat public-privat sau din fonduri europene.
Co-preşedintele Comisiei din partea Parlamentului de la Chişinău, Ana Guţu, a salutat iniţiativa, considerând-o extrem de importantă în contextul demersurilor Republicii Moldova pentru asigurarea securităţii sale energetice.
Membrii Comisiei comune pentru Integrare Europeană (CCIE) dintre Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României au discutat, la Chişinău, despre un proiect de instalare a 13 hidrocentrale pe râul Prut, proiect care ar costa peste un miliard de euro.
Proiectul a fost propus de Florin Constantinescu, vicepreşedinte al Senatului României şi co-preşedinte al CCIE. Constantinescu a declarat presei că este vorba de un proiect elaborat încă de dinainte de 1989 de un institut de proiectări de la Bucureşti şi care prevede construirea a 13 hidrocentrale. El a precizat că a discutat despre acest proiect şi în