După anul 1000 au apărut, pe actualul teritoriu al României, monede locale - dinari, ducaţi, taleri de argint şi şilingi de bronz în Ţara Românească, groşi, dinari, taleri de argint şi şilingi de bronz în Moldova, ducaţi de aur, taleri, dinari de argint şi şalăi de aramă în Transilvania.

Banii bătuţi pe teritoriul Transilvaniei de regele Unagariei, Carol Robert de Anjou (1308-1342), iar apoi de urmaşul său, Ludovic cel Mare (1342-1382), erau groşii din argint, după modelul celor de la Praga, şi dinarii după modelul slavon.

Principatul Transilvaniei şi moneda proprie. În Evul Mediu, moneda etalon a fost succesiv dinarul, apoi grosul şi talerul.

Domnitorii români şi-au exercitat dreptul de a bate moneda. Primele monede ale Ţării Româneşti emise de Vladislav I Vlaicu (1364-1377), erau de argint şi se numeau ducaţi - cele mai mari, dinari - cele mijlocii şi bani - cele mărunte.

În Moldova, primele monede - groşii de argint - poartă însemnele heraldice ale domnului Petru Muşat (1378-1394).

Monetăria transilvăneană funcţionează de la începutul secolului al XIV-lea, dar Transilvania a emis moneda proprie ca Principat autonom sub suzeranitate otomană între anii 1551-1690, apoi sub suzeranitate austriacă, între 1690-1780.

În secolul al XVII-lea, în statele româneşti se foloseau ca monedă taleri olandezi (löwenthaler) care aveau imprimat pe ei un leu. Chiar şi după ieşirea din uz a talerilor, numele de leu a fost păstrat ca termen generic pentru bani. În 1867, leul a devenit moneda Principatelor Unite.

Mai puteţi citi:

ISTORIA BANILOR ROMÂNEŞTI, ÎN IMAGINI Cum arată primul leu emis în 1868