Foştii angajaţi ai Oficiului Judeţean de Poştă Covasna, care au fost disponibilizaţi colectiv luna trecută, reclamă că nu beneficiază de ajutor de şomaj.
Liderul sindicatului poştaşilor din judeţ, Cornel Radu, a declarat că a primit mai multe plângeri din partea foştilor colegi, nemulţumiţi că şefii Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) îi forţează să accepte alte slujbe, nepotrivite pentru pregătirea lor, ori îi trimit în pensie anticipată pe cei care îndeplinesc condiţiile.
Cornel Radu a afirmat că va merge la Bucureşti pentru a discuta situaţia acestor oameni cu conducerea centrală a sindicatului.
„Părerea mea personală este că AJOFM nu vrea să îi ia în şomaj ca să nu crească rata şomajului la nivelul judeţului”, a spus liderul sindical.
Directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor, a declarat că cele peste 80 de persoane disponibilizate colectiv în judeţul Covasna de Compania Naţională „Poşta Română” nu au beneficiat de servicii de preconcediere, aşa cum ar fi trebuit, şi nu au fost informate corect cu privire la intrarea în şomaj.
El a menţionat că rolul instituţiei pe care o conduce este de a-i ajuta pe oameni să-şi găsească locuri de muncă şi nu doar să ţină evidenţa şomerilor şi să facă plăţi.
„Zilnic trebuie să le oferim locuri de muncă. Legea nu a făcut-o Kelemen, ci legiuitorul. (…) Statutul nostru nu e să stăm, să facem plăţi, ci să plasăm oamenii pe locuri de muncă”, a susţinut directorul executiv al AJOFM Covasna.
Potrivit acestuia, situaţia de la Poşta Română este „absurdă” pentru că, pe de o parte, a disponibilizat oameni, iar, pe de alta, a anunţat că angajează poştaşi.
„E absurd. Şomerii sunt persoane date afară, nu care s-au înscris pe o listă de disponibilizări. Practic, Poşta Română i-a scos din sistemul lor şi i-a băgat în sistemul nostru, să rezolvăm noi problema”, a afirmat d