Deputatul Vasile Gudu (Partidul Democrat Liberal) susţine astăzi în Parlament o nouă declaraţie politică, intitulată „Retragerea medicamentelor ieftine din sistemul de compensare”. Iată conţinutul integral:
„Eliminarea medicamentelor ieftine din sistemul de compensare va avea efecte catastrofale asupra pacienţilor şi producătorilor locali de medicamente, atrage atenţia Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România, şi ar afecta grav populaţia cu venituri reduse şi majoritatea pacienţilor cronici din România. În plus, o astfel de măsură poate avea efecte economice catastrofale asupra producătorilor de medicamente generice, care sunt singurii investitori din industria farmaceutică cu capacităţi de producţie în România.
Într-o ţară în care salariul mediu net ajunge la doar 1.600 de lei, o cheltuială în plus cu medicamentele, fie că este vorba de 200 de lei, fie că este vorba de 50 de lei, poate reprezenta o povară financiară de nesuportat. Impactul bugetar al eliminării medicamentelor compensate ar fi extrem de redus, dar efectele asupra stării de sănătate a populaţiei ar fi extrem de grave, având în vedere că peste 50% din volumul de medicamente cu prescripţie medicală utilizate în România sunt medicamente cu preţ redus, de până la zece lei.
În tratamentul afecţiunilor sistemului cardovascular, care reprezintă o cauză majoră de mortalitate, medicamentele sub 30 de lei reprezintă peste 85% din numărul medicamentelor vândute. România ar putea avea pierderi economice importante, având în vedere că o astfel de măsură ar afecta grav producătorii de medicamente cu capacităţi de producţie din România: 60% din totalul medicamentelor sub zece lei sunt produse în ţară. Aceşti producători, în exclusivitate producători de medicamente generice, asigură peste 8.000 de locuri de muncă şi contribuie cu circa 1,5% la PIB.
În luna septe