Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Platforma din Obor de expunere a maşinilor, betonată integral

Publicat in Ziarul de Vrancea, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Spaţiul de expunere pentru maşini urmează să fie numerotat Seful pieţelor din Focşani spune că vrea un comerţ civilizat, fără praf

Fane Popa, şeful Administraţiei Pieţelor SA Focşani, pare hotărat să modernizeze toate Pieţele din municipiu. Investiţia cea mai mare şi cea mai vizibilă a fost încheiată de curand şi deja este apreciată de toţi cei care au drum pe la Obor. Este vorba de betonarea întregii suprafeţe în care mirecurea şi duminica maşinile sunt expuse spre vanzare la talcioc. După ce s-au făcut mai multe alei din pavele pentru ca oamenii să nu se mai murdărească pe pantofi, iată că inclusiv spaţiul destinat autoturismelor a fost betonat. “Am betonat vreo 8.000 de metri din care vreo 7.000 în ultimele două luni de zile. Urmează să trasăm toată suprafaţa şi să numerotăm spaţiile în care vor fi parcate maşinile. Investiţia a fost făcută din fondurile noastre proprii. Am zis că focşănenii, vrancenii şi toţi cei care mai vin în Obor să aibă parte de un comerţ civilizat, să nu se mai facă numai praf cand vin şi se uită la maşini. Oamenii sunt foarte mulţumiţi de faptul că am betonat acest spaţiu de expunere”, ne-a spus directorul Fane Popa. Administratorul Pieţelor mai are de gand să mai facă nişte îmbunătăţiri şi la Piaţa Moldovei, mai exact vrea să acopere sectorul de legume/fructe. “Pentru anul viitor mi-am propus să facem cateva lucrări la Piaţa Moldovei, dar şi la tarabele de la Obor. Vreau să schimbăm acoperişul tarabelor unde se vand haine şi vechituri pentru că este foarte vechi, uzat. Trebuie înlocuit”, ne-a mai spus Fane Popa. De altfel, sectorul cu vechituri-haine de la Obor a fost “căptuşit” cu pereţi de plastic meniţi să protejeze vanzătorii, dar şi clienţii de vant şi de temperaturi scăzute. Comparativ cu alte targuri duminicale în care comerţul de vechituri şi tot felul de produse second hand se face direct pe jos, pe pămant, targul de la Focş

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 5 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 6 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 30 minute
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 11 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 9 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 8 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 9 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 7 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 13 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°