Firma Sotirex, condusă din umbră de deputatul PSD Victor Roman, a obţinut şi în acest an serviciile privind prevenirea si combaterea lunecuşului şi înzăpezirii pe reţeaua de drumuri din administrarea Consiliului Judeţean Vrancea.
În anunţul de licitaţie, Consiliul Judeţean a stabilit valoarea de contract la 3.903.911 lei, sumă cunoscută încă de la început ofertanţilor.
Plecând de la această sumă, ne-am fi aşteptat ca achiziţia să se fi făcut la un preţ mult mai scăzut, în condiţiile în care la licitaţie au participat două firme, una dintre ele fiind Sotirex, societate care aparţine Angelei Munteanu, prietena deputatului PSD de Vrancea, Victor Roman.
Cum era de aşteptat, licitaţia a fost câştigată cu preţul cel mai scăzut de Sotirex, cu o ofertă de 3.901.198 de lei, adică cu 2713 de lei mai puţin decât preţul fixat de Consiliul Judeţean Vrancea.
Asta înseamnă că cealaltă firmă, despre care nu avem încă informaţii, a oferit un preţ peste Sotirex, dar sub cel fixat de Consiliul Judeţean, ceea ce lasă de înţeles că a existat un anumit aranjament pentru obţinerea contractului.
Potrivit contractului valabil până la data de 15 martie 2013, firma se obligă să întreţină în condiţii bune, pe perioada acestei ierni, 595 de kilometri de drumuri judeţene. Asta înseamnă că deszăpezirea unui kilometru de drum în iarna 2013-2014 costă 1490 de euro.
Despre societatea Sotirex se ştie că este condusă din umbră de deputatul Victor Roman, care la rândul său a fost acţionar majoritar la firma Sotirex şi din care s-a retras „în mod strategic" pentru a nu fi prins în stare de incompatibilitate.
Mai puteţi citi:
„Baronul drumurilor“ în judeţul lui Oprişan: Victor Roman a pus monopol pe lucrările de asfaltare din Vrancea
Oprişan pompează bani publici în firma prietenei deputatului Victor Roman