Lucrările la Centrul Integrat de management al deșeurilor au fost finalizate dar va deveni funcţional abia peste câteva luni. Valoarea totală a investiţiei 47 de milioane lei fără TVA.
Contractul de lucrări a presupus construirea Centrului Integrat de Management al Deșeurilor (CIMD) în Stăuceni. Este vorba de un contract din cadrul proiectului „Sistem integrat de management al deșeurilor din județul Botoșani” şi are valoarea de 47.501.044,31 lei fără TVA.
În primă fază, EcoSal, societatea Consiliului Judeţean, va prelua conservarea centrului, până la desemnarea operatorului. După organizarea licitaţiei şi desemnarea operatorului, centrul va fi predat către o societate comercială.
Deşeurile din judeţul Botoşani vor fi colectate de către un operator. Aceste vor fi transportate în cele cinci staţii de transfer după care se vor aduce la Ştăuceni unde se va realiza colectarea selectivă. Într-o primă etapă se va deschide o singură celulă a depozitului dar investiţia va continua cu încă două celule. Prima celulă va avea o capacitate de aproximativ un milion de tone şi va funcţiona până în 2021.
„Echipa care a lucrat la acest proiect a dat dovadă de devotament, curaj şi respectând legislaţia a mers mai departe. La nivel naţional au proiecte care au intrat în verificări, au fost sesizări, DNA. Nu este imposibil şi la noi, la Botoşani, pentru că avem mulţi prieteni care pot pune trei rânduri pe o foaie albă, fac sesizări şi blochează anumite proiecte. Noi am depăşit aceste lucruri. Firma de consultanţă a avut experienţă şi a demonstrat că ştie să gestioneze o investiţie la un nivel atât de mare. Anul trecut, mi se părea că va fi foarte greu într-un termen atât de scurt, să realizăm acest obiectiv. Erau multe piedici care apăreau. Botoşaniul va avea de câştigat când vom avea locuri de muncă nou create şi când vom putea valorifica ceea c