Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Bihor, Ioan Brândaş, reţinut pentru luare de mită

Publicat in Romania TV, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Bihor, Ioan Brândaş, a fost reţinut, miercuri după-amiază, pe 24 de ore, pentru luare de mită, urmând să fie prezentat instanţei Curţii de Apel Oradea cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Oradea îl cercetează pe comisarul şef Ioan Brândaş, adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bihor, pentru luare de mită, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite şi favorizarea infractorului, potrivit DNA.

Sursa citată precizează că, în perioada ianuarie - noiembrie 2011, Ioan Brîndaş, în calitatea mai sus menţionată şi având în coordonare Serviciul de Investigare al Fraudelor (SIF) din IPJ Bihor, a finanţat în mod direct activitatea comercială a trei societăţi din Oradea, pentru efectuarea de achiziţii intracomunitare de zahăr, ulei şi alte produse alimentare.

"Concret, inculpatul a acordat în mod repetat, prin intermediar, persoanei care controla cele trei firme, suma totală de 45.000 euro, percepând în schimb o dobândă foarte mare (camătă). Pentru sumele de bani împrumutate în perioada ianuarie - noiembrie 2011, inculpatul Brândaş Ioan a încasat periodic, până în luna septembrie 2013, dobânzi totalizând peste 75.000 euro. În schimbul foloaselor materiale primite sub forma dobânzilor (cametei) încasate periodic, inculpatul a protejat activitatea infracţională celor trei firme pe care le-a finanţat în parte, în condiţiile în care aflase că firmele erau implicate în circuite eva

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zboruri România-Israel anulate după atacurile asupra Iranului

Ziua Constanta acum 2 ore
Mai multe zboruri din România către și dinspre Israel au fost anulate în urma atacurilor masive asupra Iranului, informează vineri, 13 iunie Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. Potrivit companiei, au fost anulate următoarele curse de vineri: W

Bacalaureat 2025, proba la alegere a profilului și specializării. Subiectele primite de elevi

Ziua Constanta acum o ora
Elevii claselor terminale de liceu susțin vineri, 13 iunie, proba scrisă la alegere a profilului şi specializării din cadrul examenului de Bacalaureat 2025. Vineri are loc proba la alegere a profilului şi specializării. Candidații susțin examenul la

Val de căldură prelungit: temperaturi peste normal și puține ploi până la jumătatea lunii iulie

Adevarul acum 2 ore
Vremea se menține deosebit de caldă în aproape toată țara în următoarele patru săptămâni. Meteorologii anunță temperaturi peste media normală și ploi puține, în special în vestul și sud-vestul țării.

BAC 2025: Proba la alegere a profilului. Absolvenții de liceu dau azi examenul de bacalaureat la Geografie, Biologie, Fizică, Chimie, Informatică, Economie, Logică, Psihologie, Sociologie și Filosofie

HotNews acum 3 ore
Probele la BAC 2025 continuă astăzi cu proba la alegere a profilului și specializării. Candidații au avut posibilitatea să opteze, în funcție de profilul urmat în liceu, dintre nouă discipline. Absolvenții de liceu susțin astăzi proba scrisa la una

UPDATE - Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti - Cinci zboruri pe relaţia Bucureşti - Tel Aviv şi retur, anulate / Tarom suspendă până luni inclusiv zborurile pe rutele Tel Aviv, Beirut şi Amman. Ce opţiuni au pasagerii

News.ro acum 11 minute
Cinci zboruri pe relaţia Bucureşti - Tel Aviv şi retur au fost anulate vineri, din cauza situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu. De asemenea, compania Tarom anunţă că suspendă până luni inclusiv zborurile pe rutele Tel Aviv, Beirut şi Amman.

UPDATE - Israelul a lansat un atac major asupra Iranului. Operaţiunea „Rising Lion” vizează programul nuclear al Iranului şi va dura mai multe zile. Şeful Gardienilor Revoluţiei a fost omorât / 100 de drone lansate de Iran asupra Israelului

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat că Iranul a început represaliile după ce Israelul a lansat vineri dimineaţă un atac major asupra Iranului. Operaţiunea „Rising Lion” vizează programul nuclear al Iranului şi va dura mai multe zile. Şeful Gardienilor Revol

„A existat o coordonare deplină”. Trump, contrazis de un oficial israelian cu privire la implicarea SUA în atacul Israelului asupra Iranului

HotNews acum o ora
Declarațiile făcute de un oficial israelian cu privirea la implicarea Statelor Unite în loviturile lansate vineri dimineaţă de Israel asupra Iranului contrazic afirmațiile făcute de Donald Trump care a negat orice implicare în atac. „Am prezentat ad

TAROM suspendă temporar zborurile către Tel Aviv, Beirut și Amman

HotNews acum 36 minute
Operatorul aerian național anunță că suspendă temporar zborurile sale către destinațiile din Orientul Mijlociu ca urmare a escaladării conflictului dintre Israel și Iran. „Având în vedere decizia autorităților aeronautice israeliene de a închide tem

Salvatorii caută persoane dispărute după prăbuşirea avionului Air India

Mediafax acum o ora
Avionul Boeing 787-8 Dreamliner cu 242 de persoane la bord, care se îndrepta spre aeroportul Gatwick, situat la sud de Londra, a decolat deasupra unei zone rezidenţiale înainte de a se prăbuşi, potrivit Reuters. Un singur pasager ar fi supravieţuit

Tragedie rutieră! Un băiat de 18 ani şi o tânără de 25 de ani au murit, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un TIR parcat

Botosani News acum o ora
Un băiat de 18 ani şi o tânără de 25 de ani au murit, în noaptea de joi spre vineri, în județul Galaţi. Maşina în care se aflau a intrat într-un TIR parcat. La fața locului au intervenit două ambulanţe SMURD, două ambulanţe SAJ şi o autospecială de

Vremea

București
acum

22°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/24°
dum.

14°/25°
lun.

18°/29°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

16°/23°
sâm.

15°/23°
dum.

15°/23°
lun.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/23°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/26°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°