Guvernul ia în calcul posibilitatea modificării nivelului redevenţelor petroliere după anul 2014, a declarat, miercuri, Irina Zamfir, consilier în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale - ANRM, prezentă la o conferinţă pe teme energetice.
“Guvernul ia în calcul o modificare a redevenţelor, dar acest lucru este în coordonarea Ministerului Finanţelor. Există o comisie interministerială, din care facem şi noi parte, dar nu vă pot spune în acest moment ce avem în vedere”, a spus Irina Zamfir, potrivit Agerpres.
Potrivit legislaţiei din domeniul petrolier, redevenţele din acest sector nu pot fi modificate până la finele anului 2014.
Etapa de explorare a zăcămintelor de gaze din Marea Neagră va necesita investiţii de aproape un miliard de dolari, a declarat, miercuri, la acelaşi eveniment, directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe.
Petrom explorează alături de americanii de la ExxonMobil perimetrul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră.
"Noi sperăm ca producţia să înceapă la sfârşitul acestui deceniu. Este destul de greu să vorbeşti de ceva unde ai pus o singură picătură. Avem doar o singură sondă, iar incertitudinile şi riscurile sunt încă mari. Doar etapa de explorare este extrem de costisitoare, vorbim de aproape un miliard de dolari. Pentru a lua decizia de dezvoltare, trebuie să avem înţelegerea cadrului fiscal', a precizat Mariana Gheorghe, referindu-se la valoarea redevenţelor care vor fi aplicate pentru producţia de petrol şi gaze după anul 2014.
Mariana Gheorghe a adăugat că au început deja discuţiile cu autorităţile statului pe această temă.
"Am început discuţiile cu autorităţile despre ce înseamnă piaţa de ţiţei şi gaze', a precizat şeful Petrom.
Petrom şi ExxonMobil explorează perimetrul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde o primă sondă de explorare a relevat, în 2012, posibile zăcămint