Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul care conduce fotbalul mondial s-a întâlnit cu preşedintele Iranului: ce i-a cerut Sepp Blatter lui Hassan Rouhani

Publicat in Adevarul, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Pentru a doua oară de când a fost ales preşedinte la FIFA, în 1998, elveţianul de 77 de ani a vizitat ţara în care sportul-rege e o a doua religie. De această dată, a îndrăznit să ridice o problemă destul de sensibilă.

Abu-Dhabi va găzdui, vineri, finala mică şi ultimul act al Campionatului Mondial Under 17. Suedia şi Argentina se vor bate pentru locul 3, în timp ce Mexic şi Nigeria pentru supremaţie. Ambele partide vor fi urmărite din tribune de Sepp Blatter.

Până să ajungă în Emirate, preşedintele FIFA a făcut o vizită de lucru în Iran, a patra ţară care s-a calificat pentru Mondialul din 2014. Sepp Blatter a aterizat, la Teheran, miercuri, în jurul orei 5 dimineaţa, urmând să plece spre Emirate, joi la prânz.

După ce a fost întâmpinat la scara avionului de legende ale fotbalului iranian, precum Ali Daei, cel mai bun marcator din istoria fotbalului, Blatter a vizitat mai multe academii şi a discutat cu preşedintele Federaţiei Iraniene de Fotbal, Ali Kaffashian.

Cea mai importantă întâlnire a avut-o însă cu Hassan Rouhani, preşedintele iranian care, deocamdată, a reuşit să îmbunătăţească imaginea ţării la nivel internaţional. Sesizând deschiderea guvernului de la Teheran în ultima perioadă, Blatter a îndrăznit să ridice o problemă sensibilă în cadrul întrevederii pe care a avut-o cu Rouhani.

Ce i-a spus?

„FIFA urmăreşte atent dezvoltarea fotbalului feminin în ţările islamice. Fotbalul e pentru toată lumea, inclusiv pentru femei. Mi-aş dori ca ele să beneficieze de o libertate mai mare în Iran“, a spus Blatter, referindu-se că, după Revoluţia Islamică din 1979, accesul femeilor pe stadioane a fost interzis.

Această regulă a fost încălcată de două ori. Prima dată în 1997, după calificarea dramatică a Iranului la Mondialul din 1998. Atunci, reprezentantele sexului frumos au putut ocu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Covaci, internat din nou în spital. Mesajul transmis de colegii de la Phoenix

Press Alert acum 46 minute
Foto: arhivă „Nicu Covaci este într-o stare stabilă, așa cum o știm de o vreme încoace”, transmite Phoenix, după ce fondatorul trupei a fost internat din nou la spital. „Bună dimineața! Vă rugam, acum o vreme, să considerați informațiile oficiale, p

HiSky va opera primul zbor direct București - New York, după o pauză de 20 de ani

Wall-Street.ro acum o ora
Compania HiSky va opera vineri, 7 iunie, de pe aeroportul Internaţional Henri Coandă, primul zbor direct din Bucureşti către Statele Unite ale Americii, după mai mult de 20 de ani. Aeronava HiSky, Airbus A330-200, prima aeronavă wide-body din flota

Accident cu mai multe persoane rănite în judeţul Sălaj. A fost activat planul roşu de intervenţie

Mediafax acum o ora
UPDATE Conform ISU Sălaj, accidentul s-a produs între două autoturisme şi au fost implicate 12 persoane. 7 persoane au fost duse la UPU Zalău. Celelalte persoane implicate nu au avut nevoie de transportul la spital. ŞTIREA INIŢIALĂ Şase persoane sun

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum 2 ore
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

Dispariţia unui bărbat din Botoşani, plecat la muncă în Germania, anunţată după mai bine de un an şi jumătate de când nu a mai putut fi contactat de familie

News.ro acum o ora
Un bărbat din Botoşani, plecat la muncă în Germania şi cu care familia nu a mai putut lua legătura încă din octombrie 2022, este căutat de poliţişti. Aceştia au anunţat, vineri, care sunt semnalmentele bărbatului. ”Poliţiştii botoşăneni efectuează v

(P) Întâlnire surpriză, înaintea alegerilor. Gabriela Firea, discuţie cu femeile rome din Capitală

News.ro acum o ora
Gabriela Firea mizează la alegerile de duminică, 9 iunie, şi pe sprijinul femeilor rome din Bucureşti. Într-o postare pe contul personal de socializare, candidata PSD a postat imagini de la o întâlnire cu femei din comunitatea romă din Capitală. „Fe

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Nou termen la Judecătoria Mangalia/ Instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice / Vlad Pascu ar urma să fie prezent/ Tatăl tânărului ucis: Merită măcar 15 ani de închisoare /Ce spune avocatul lui Pascu

News.ro acum 28 minute
Dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au fost ucişi, are un nou termen, vineri, la Judecătoria Mangalia, iar cu acest prilej instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice din ucidere din

PSD Dâmbovița, final optimist de campanie

Jurnal de Dambovita acum 42 minute
*Social-democrații sunt încrezători că târgoviștenii și dâmbovițenii vor face alegerea corectă pe 9 iunie 2024 la alegerile locale și europarlamentare Ieri, la sediul PSD Dâmbovița, a avut loc ultima conferință de presă a social democraților dâmbo

Bărbat împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale / Agresorul, audiat de poliţişti

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 45 de ani a fost împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale. Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fostn căutat de poliţişti, fiind identificat şi dus la audieri. ”La data de 6 iunie a.c., în j

Martha "reală" din Baby Reindeer dă în judecată Netflix pentru o sumă uriașă. Ce a reclamat femeia FOTO

Ziare.com acum 33 minute
Femeia din Scoția care s-a identificat ca fiind sursa de inspiraţie din spatele personajului Martha Scott din serialul "Baby Reindeer", produs de Netflix, a dat în judecată gigantul de streaming pentru defăimare și cere o sumă uriașă. După lansarea

Vremea

București
acum

29°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

27°
vin.

19°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

23°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°