Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manual interactiv pregătit de muzeografi

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Directorul Muzeului Judeţean Mureş, Soos Zoltan, a anunţat miercuri, 6 noiembrie, iniţierea unui program-pilot pentru elaborarea unui manual şcolar, care să îmbine experienţa practică a muzeografilor din domeniul ştiinţelor naturii cu metodele didactice, anunţă Agerpres. “Deocamdată noi iniţiem nişte programe-pilot care să încerce să combine cunoştinţele noastre practice cu metodele de predare de la şcoli şi o să vedem în ce măsură materialul din manuale confruntat cu realitatea din colecţii, din muzee, din natură se pot combina. Ar trebui pus accent pe experienţa copilului, cum îşi poate verifica acea experienţă în realitate. La noi nu se pe pune accent pe asta, se pune pe cantitate, să înghită copilul cât mai mult, luăm o pâlnie şi turnăm tone de cărţi în capul unui copil fără să ne pese dacă a înţeles ceva din ele”, a precizat Soos Zoltan.

Calitatea, mai importantă decât cantitatea Potrivit acestuia, prin programul-pilot se încearcă ajutarea sistemului de învăţământ românesc să devină interactiv, pentru a se renunţa la cantitate în favoarea calităţii şi nu exclude posibilitatea să se ajungă în final la formularea unei propuneri concrete către Ministerul Educaţiei Naţionale. “Avem un sistem de învăţământ moştenit din comunism, care se axează pe cantitate şi nu pe calitate – în care nu vrem să înţeleagă copilul, vrem doar să bifăm o activitate şi acest lucru trebuie schimbat cumva. Având Reţeaua Naţională a Muzeelor cu o experienţă vastă, plus experienţele noastre, aşteptăm să vină cât mai mulţi profesori să verificăm într-adevăr cum funcţionează. Poate ajungem într-un an, doi, să facem propuneri la Ministerul Învăţământului pentru schimbarea manualelor ca să nu fie axate pe cantităţi, să fie mai clare şi mai inteligibile pentru copii”, a mai arătat Soos Zoltan. Totodată, directorul Muzeului Judeţean Mureş a susţinut că deocamdată muzeografii mureşeni se

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sébastien Lecornu, desemnat din nou de Emmanuel Macron pentru funcția de PREMIER al Franței

Gandul acum 54 minute
Premierul demisionar Sébastien Lecornu, care declarase că misiunea sa “s-a încheiat”, a fost în cele din urmă desemnat din nou de președintele Republicii pentru funcția de prim ministru al Franței vineri seara. O numire pe care fostul ministru al Fo

GUVERNUL și Autoritatea Electorală Permanentă, date în JUDECATĂ pentru că nu au organizat alegerile pentru Primăria Capitalei

Gandul acum o ora
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Cei car

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 2 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 4 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 4 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 12 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Amical: România U21 – Serbia U21 0-1

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională U21 a României a pierdut vineri, pe teren propriu, scor 0-1, meciul amical disputat în compania naţionalei U21 a Serbiei. Amicalul cu naţionala de tineret a Serbiei s-a disputat la Arad, pe stadionul Francisc Neumann, iar ambele ech

After-school sau bonă? Cât trebuie să scoată din buzunar părinții pentru fiecare în parte

Gandul acum 2 ore
Părinții care lucrează și nu beneficiază de sprijinul rudelor sau al prietenilor sunt nevoiți să caute alternative pentru copii, după terminarea programului de la școală sau de la grădiniță. Un after-school sau o bonă sunt cel mai des luate în calcu

Vremea

București
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

12°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
mar.

6°/11°
Timisoara
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°
mar.

10°/16°